Doi tineri din municipiul Suceava au fost arestaţi preventiv, miercuri după-amiază, fiind acuzaţi că au furat dintr-o casă din localitate bunuri estimate la circa 1.900 de lei.
Furtul s-ar fi petrecut în noaptea de duminică spre luni, atunci când, explică poliţia, cei doi suspecţi, Benoni M., de 19 ani, şi Florin D., de 29 de ani, au sărit gardul împrejmuitor al imobilului, au escaladat balconul de la etajul I şi au forţat uşa din lemn cu un levier.
Din interior, a reclamat proprietarul imobilului, care a lipsit de acasă în acea noapte, i-au fost furate un LCD, o pătură şi opt figurine tip bibelou din metal galben.
„Faţă de cei doi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore, iar în cursul zilei de miercuri, suspecţii au fost prezentaţi la Judecătoria Suceava, care a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.