Suceava ar putea deveni unul dintre primele oraşe din ţară care să încurajeze utilizarea autovehiculelor electrice, nepoluante, prin încheierea unui parteneriat cu firma Renault.
Printr-o adresă oficială trimisă municipalităţii sucevene, cei de la Renault şi-au manifestat intenţia ca cel târziu până la finele anului 2012 să înfiinţeze în Suceava un parc auto de minim 50 de vehicule electrice.
Reprezentanţii companiei franceze constructoare de maşini s-au arătat dispuşi la realizarea unor parteneriate public-private care să încurajeze utilizarea vehiculelor electrice prin furnizarea de autoturisme către administraţiile locale, efectuarea de test-drive-uri în localităţile partenere, dar mai ales prin crearea unei infrastructuri de încărcare a bateriei maşinilor electrice şi instalarea de borne de încărcare cu destinaţie publică.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că a dat deja acordul de principiu pentru un astfel de parteneriat, arătându-se interesat nu doar de utilizarea de autoturisme electrice de către Primăria Suceava, ci mai ales de transport în comun cu autovehicule electrice.
“Cei de la Renault spun că ne-au ales ca posibili parteneri pentru că suntem pol de dezvoltare urbană. Le-am dat un acord de principiu şi am cerut detalii suplimentare, care ar fi implicarea primăriei. Este posibil ca prin acest parteneriat să schimbăm parcul auto al primăriei şi al unităţilor din subordinea primăriei, dar cel mai mult suntem interesaţi în aducerea de trolee sau autobuze electrice pentru transportul public local”, a declarat şeful municipalităţii sucevene.
Renault a lansat recent pe piaţă două modele de autovehicule electrice, Renault Fluence ZE şi Kangoo Express ZE, un model de pasageri şi un vehicul comercial, în valoare de aproximativ 26.000 de euro.
Un avantaj la achiziţionarea acestor autovehicule electrice o reprezintă prima de casare de peste 5.000 de euro, oferită celor care vor casa o altă maşină prin programul Rabla, iar cei care nu au maşini de casat vor primi facilităţi de până la 25% din preţul maşinii electrice, printr-un program derulat de Ministerul Mediului.
( 5 mai 2011, 11:13:00
Din ce am inteles eu, Renault vrea sa-si vanda masinile. Sau poate n-am priceput, si le va oferi gratuit utilizatorilor-institutii publice?
Infrastructura de incarcare se doreste a fi din fonduri publice poate? Daca va fi destinata doar masinilor electrice Renault, vreau sa vad in ce masura va contribui si firma franceza la investitie.
Domnul primar ar trebui sa se intereseze, sa vada ca exista masini electrice (in vanzare deja, de exemplu Mitsubishi iMiev) care nu au nevoie de o infrastructura de incarcare pentru a functiona. Incarcarea se face pur si simplu la priza de acasa/din garaj/etc. Se doreste poate sa aglomeram peisajul Sucevei (si asa stim cum e...) cu niste noi structuri?