Aproape 44.000 de cultivatori de teren din judeţul Suceava au depus, până la finele săptămânii trecute, cererile pentru accesarea subvenţiilor europene pe suprafeţele lucrate, cifra reprezentând 80% din numărul total al beneficiarilor preconizaţi. Cele 43.550 de cereri de plată înregistrate până pe 30 aprilie inclusiv cuprind o suprafaţă de 139.412 hectare, de unde rezultă că fiecare fermier a solicitat în medie subvenţii pentru 3,2 hectare de teren.
Angela Coroleucă, directoarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Suceava, a ţinut să le reamintească potenţialilor beneficiari care nu au depus încă cereri că termenul limită este 16 mai, după această dată pentru fiecare zi de întârziere urmând a se aplica o penalitate de 1% din valoarea subvenţiei. Perioada în care se pot depune cereri, dar cu penalizări, este 17 mai – 11 iunie, dată după care cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul.
Ţăranii sunt rugaţi să se prezinte la centrele APIA la data şi la ora trecute în înştiinţările primite la domiciliu, în caz contrar riscând să piardă ore întregi la cozi.
APIA a mai anunţat că pentru primul trimestru al acestui an a înregistrat 165 de cereri pentru subvenţionarea motorinei utilizate în agricultură, solicitările vizând subvenţionarea unei cantităţi de 200.000 de litri de carburant.
“Solicitanţii trebuie să ştie că dacă în urma controalelor se dovedeşte că au beneficiat de un ajutor necuvenit, că au vândut motorină sau au folosit-o în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, riscă să fie sancţionaţi cu amendă de la 5.000 la 20.000 de lei şi îşi pot pierde dreptul de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani”, a precizat directoarea APIA.