O bătrână din oraşul Dolhasca a reclamat la poliţie că persoane necunoscute care i-au intrat în casă, sub pretextul că vor să îi vândă lemne, i-au furat economiile.
Ilinca C., în vârstă de 92 de ani, le-a spus poliţiştilor că furtul s-a petrecut în urmă cu două zile, când s-a trezit în casă cu doi tineri necunoscuţi, care au întrebat-o dacă nu vrea să cumpere lemne de foc.
În timp ce discutau cu bătrâna, unul dintre cei doi, profitând de neatenţia acesteia, i-a sustras dintr-o sacoşă de sub pat suma de 530 de lei.
“Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.