Trei copii au căzut victime în accidente în ultimele zile, în timp ce traversau strada ori se aflau pe carosabil. În două dintre cazuri autorii accidentelor au fost tot minori, care se deplasau pe motoscutere.
Într-un prim caz, vinerea trecută, în jurul orei 15.30, pe bulevardul George Enescu din Suceava, Daniela C., o şoferiţă în vârstă de 29 de ani, din Şcheia, a accidentat un copil aflat pe o bicicletă, impactul petrecându-se în zona trecerii de pietoni de la semaforul de la „Curcubeul”.
Din ancheta poliţiei rezultă că şoferiţa, aflată la semafor, a plecat de pe loc regulamentar, pe culoarea verde, moment în care de pe trotuar a ţâşnit copilul de 7 ani, care circula cu bicicleta. Din fericire, consecinţele accidentului nu au fost grave, minorul suferind doar câteva zgârieturi.
Tot vineri, seara, în jurul orei 18.00, pe strada Unirii din Fălticeni, un minor în vârstă de 17 ani, aflat pe un motoscuter, a lovit un copil în vârstă de 4 ani, copil care se afla pe marginea părţii carosabile. Acesta din urmă, precizează poliţia, era cu părinţii, însă, scăpat de sub supraveghere, a ajuns pe şosea. Micuţul a suferit o comoţie cerebrală şi un traumatism cranio-cerebral acut închis, la o primă investigare medicală leziunile necesitând cinci-şase zile de îngrijiri medicale.
Un alt accident în care atât autorul, cât şi victima sunt copii s-a petrecut duminică seară, în jurul orei 19.45, pe un drum comunal din Cajvana. Un copil în vârstă de 13 ani, aflat pe un scuter, şi-a scăpat vehiculul de sub control şi a acroşat un minor în vârstă de 15 ani, care se deplasa pe marginea drumului. Acesta din urmă a ajuns la spital, cu mai multe traumatisme în zona capului.