Contrabanda de ţigări de la frontiera româno-ucraineană are regim de „foc continuu”, cel puţin aceasta rezultă după o captură semnificativă realizată de poliţiştii de frontieră de la Sectorul Brodina, luni, a doua zi de Paşte, zi când aproape toţi salariaţii sunt liberi. La primele ore ale dimineţii de luni, un echipaj de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Brodina a depistat în trafic, pe DJ 209G, pe raza localităţii Straja, un autoturism marca Audi A6, în care se aflau două persoane despre care existau suspiciuni că sunt implicate în acţiuni de contrabandă.
Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch Seriţan, întrucât şoferul maşinii nu s-a supus semnalelor regulamentare de oprire, s-a trecut la urmărirea autoturismului, folosindu-se semnalele acustice şi optice de avertizare. După scurt timp, autoturismul a fost găsit abandonat la ieşirea din comuna Straja, iar în interior a fost descoperită o cantitate impresionantă de ţigări. Deşi iniţial persoanele din autovehicul, Ioan B., în vârstă de 21 de ani, şi Georgiana T., de 18 ani, ambii din comuna Ulma, abandonaseră autoturismul, cei doi au revenit la faţa locului şi au recunoscut cele petrecute anterior.
În acelaşi timp s-a stabilit că autoturismul aparţinea lui Gheorghe B., în vârstă de 20 de ani, din Ulma, fratele şoferului, care i l-a încredinţat pentru a transporta ţigările de contrabandă.
Poroch Seriţan a mai arătat că în urma inventarierii ţigărilor au rezultat 8.300 de pachete, din care 5.490 marca „Karelia Slims” de provenienţă duty-free şi 2.810 marca „ Robinson”, de provenienţă Republica Moldova.
Purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Suceava a precizat că celor două persoane din autoturism şi proprietarului acestuia li s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic. Ţigările, în valoare de aproximativ 93.980 lei, au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F. Suceava, iar autoturismul marca „Audi A6” a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina, în vederea continuării cercetărilor.