Un tânăr din municipiul Suceava a fost încătuşat de poliţişti şi urma să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă după ce a provocat distrugeri de circa 25.000 de lei într-o casă în construcţie, din interiorul căreia a smuls din pereţi instalaţia de încălzire, pe o lungime de 40 de metri, formată din ţevi de cupru şi componente.
Furtul, se arată într-un comunicat al poliţiei, s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, dintr-o casă aflată în construcţie pe raza cartierului Burdujeni, iar din cuprul furat, hoţul nu ar fi scos decât câteva sute de lei.
Suspectul, un anume Dumitru F., de 19 ani, a fost reţinut pentru 24 de ore.
În urmă cu două zile, s-a reclamat un furt similar şi la Pătrăuţi, acolo unde persoane necunoscute au pătruns într-o locuinţă aflată în construcţie şi au sustras din pereţi instalaţia de aducţiune a apei formată din ţevi de cupru şi un rotopercutor, prejudiciul fiind de circa 4.000 de lei.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
(24 apr 2011, 10:10:57