Două porţiuni întinse de pe dealul Suha din Bucşoaia - Frasin, în zone în care în timpul inundaţiilor din vara anului trecut s-au produs alunecări masive de teren, au fost împădurite cu salcâm şi frasin. S-a întâmplat sâmbătă, într-o acţiune de împădurire în care au fost mobilizate în jur de două sute de persoane.
Dealul constituie o mare problemă pentru oamenii care stau în zonă. În iulie anul trecut, urmare a cantităţilor imense de precipitaţii căzute zile la rând, dealul a „pocnit” şi a luat-o la vale, cantităţi imense de pământ îndreptându-se spre case, odată cu şiroaie de apă şi copaci ale căror rădăcini s-au rupt precum nişte vreascuri. Un hău imens, înfiorător, a apărut în mijlocul dealului, imaginea fiind una de coşmar. Două case au fost afectate la acea vreme, în timp ce alte zece erau la un pas de a fi înghiţite de pământ, familiile care locuiau acolo fiind evacuate.
Începând de sâmbătă, două porţiuni ale acestui deal, în total 2,5 hectare, sunt împădurite cu puiet de salcâm şi arbori, acesta reprezentând un prim pas spre stabilizarea zonei.
Acţiunea de împădurire, care a vizat plantarea a 8.000 de puieţi, a fost organizată de Primăria oraşului Frasin şi de Ocolul Silvic Frasin, sub genericul „Pădurea pentru viitor”
La acţiune au participat aproximativ o sută de angajaţi ai Direcţiei Silvice, toţi angajaţii Primăriei Frasin şi peste 60 de copii de la cele patru şcoli din localitate.
Viceprimarul oraşului Frasin, Rodica Dobre, a ţinut să le mulţumească tuturor colegilor, lucrătorilor silvici şi copiilor implicaţi în acţiunea de împădurire, arătând că un merit deosebit în organizarea acţiunii îl are Gelu Puiu, şeful Ocolului Silvic Frasin.
Trebuie spus că după alunecările din luna iulie s-a reuşit, cu ajutorul gabioanelor, o minimă stabilizare a versantului, însă în caz de ploi abundente situaţia poate redeveni critică.
(19 apr 2011, 11:07:45