Speranţele pe care poliţiştii de frontieră de la Siret şi le-au pus că vor ieşi din arest s-au năruit ieri pentru cei mai mulţi dintre ei. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat recursurile depuse de procurorii structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a decis să admită majoritatea cererilor. Din cele 16 recursuri formulate au fost admise 14, iar pentru celelalte două cazuri s-a menţinut soluţia Curţii de Apel Bucureşti.
Astfel, agenţii Sorin Sumanaru, din Suceava şi Vasile Secrier, din Rădăuţiau părăsit aseară celulele în care au stat două luni şi jumătate şi se întorc acasă. Pentru ceilalţi 14 poliţişti de frontieră de la Siret instanţa a decis prelungirea mandatelor de arestare cu încă 15 zile.
Măsura îi vizează pe următorii: agent principal Radu Lucanu (43 de ani), din municipiul Suceava, agent principal Vasile Adrian Bălici (29 de ani), din Vicovu de Sus, agent-şef adjunct Mihaela Elena Cosic (29 de ani), din municipiul Rădăuţi, agent Elena Cozminiuc (44 de ani), din municipiul Rădăuţi, agent-şef Toader Ilieşi (41 de ani), din municipiul Suceava, agent-şef adjunct Adrian Holcă (33 de ani), din comuna Pătrăuţi, agent principal Florin Constantin Matei (25 de ani), din municipiul Suceava, agent Andrei Ciobanu (25 de ani), din municipiul Suceava, şi agent principal Virgil Jităriuc (42 de ani), din municipiul Rădăuţi, agent-şef principal Constantin Doru Andrişan (36 de ani), agent principal Daniel Grigoraş (36 de ani), din municipiul Rădăuţi, agent Vasile-Ovidiu Sasu (28 de ani), din municipiul Suceava, agent-şef Cristian Filipoaia (37 de ani), din municipiul Suceava, agent-şef Constantin Gheorghe Lavric (39 de ani), din comuna Frătăuţii Vechi.
Numărul celor eliberaţi a ajuns la zece
Ionel Andrişan, avocatul care i-a reprezentat pe cei doi poliţişti de frontieră eliberaţi ieri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, crede că măsura trebuia extinsă şi în cazul celorlalte persoane.
„Instanţa s-a raportat exclusiv la numărul actelor materiale, apreciere incompletă dacă avem în vedere că acest criteriu ţine mai mult de individualizarea judiciară a viitoarei pedepse şi nu de momentul actual al prelungirii unor măsuri preventive. Din punctul meu de vedere, toţi cei 16 inculpaţi meritau să-şi petreacă acasă Sărbătorile de Paşti”, a declarat avocatul Ionel Andrişan.
Prin eliberarea lui Sumanaru şi Secrier, numărul poliţiştilor de frontieră care au revenit acasă a crescut la zece. În acest moment, după gratii se mai află 45 de poliţişti de frontieră, în frunte cu comisarul-şef Aurel Anea, fost şef al Punctului de Trecere a Frontierei Siret, dar şi cei patru vameşi, Sorin Constantin Şcladan, din comuna Vicovu de Jos, Nicu Cezar Schipor, din Siret, Lazăr Ungureanu, din municipiul Suceava şi Simion Coroliuc, din Siret.
Între timp, ancheta procurorilor DNA se apropie cu paşi repezi de final şi cel mai probabil în câteva zile rechizitoriul va ajunge pe masa judecătorilor. Toate semnalele arată că dosarul se va judeca la Curtea de Apel Suceava, instanţă care va verifica legalitatea şi temeinicia menţinerii stării de arest preventiv pentru cei 49 de inculpaţi. De altfel, săptămâna aceasta este de aşteptat ca toţi inculpaţii să fie transferaţi la Penitenciarul Botoşani, de unde vor fi aduşi la Curtea de Apel Suceava ori de câte ori vor fi termene de judecată.
(19 apr 2011, 12:46:50