Samuel-Eduard Purice, elev în clasa a VI-a la Şcoala cu clasele I-VIII Vereşti, a obţinut sâmbătă, 9 aprilie, premiul II la proba de baraj a Concursului Internaţional „Cangurul Lingvistic”, care s-a desfăşurat la Liceul „Miguel de Cervantes” din Bucureşti. Elevul, îndrumat de prof. Carmen Ursachi şi de prof. Maria Purice, a concurat alături de zeci de participanţi din toate colţurile ţării, unii fiind de la şcoli cu profil bilingv. „Trebuie să menţionăm că deplasarea la acest concurs internaţional n-ar fi fost posibilă fără sprijinul acordat de către Primăria comunei Vereşti, prin contribuţia primarului Dănuţ Gavriliuc, care ne-a susţinut din punct de vedere financiar şi căruia îi mulţumim cu această ocazie”, ne-a spus Sanda-Mariana Turturean, directoarea Şcolii cu clasele I-VIII Vereşti.
„Cangurul Lingvistic” este o competiţie internaţională menită să promoveze, prin intermediul concursurilor şcolare, studiul şi utilizarea limbilor moderne: franceză, engleză, germană şi spaniolă.