Localitatea suceveană Câmpulung Moldovenesc, astăzi un municipiu cu aproape 20.000 de locuitori, a împlinit ieri şase secole de la prima atestare documentară. Momentul nu a fost marcat în mod special de autorităţi, deşi încă de anul trecut s-a vorbit despre manifestări ample ce ar fi urmat să se consacre acestei date, pe tot parcursul anului. Câmpulungenii mai speră însă că aniversarea va fi onorată cu o ceremonie specială, măcar la vară, cu ocazia festivalului anual de folclor. Deocamdată, primarul Gabriel Şerban s-a limitat doar să asiste la evenimente organizate de alţii în cinstea momentului istoric şi să sublinieze că “cel mai frumos cadou pe care putem să îl facem este să lucrăm la modernizarea şi reabilitarea infrastructurii şi la atragerea de investitori care să confere o dezvoltare economică durabilă a zonei”.
Câmpulungenii se mândresc că sunt urmaşi ai legendarului Dragoş Vodă, domnitorul despre care se povesteşte că a învins un zimbru uriaş – moment imortalizat astăzi în grupul statuar aflat lângă primărie, operă a artistului plastic Ion Jalea.
Data aniversării câmpulungene este raportată la 14 aprilie 1411, moment la care a fost făcută prima menţiune cunoscută a Câmpulungului într-un document oficial. Este vorba despre un hrisov al domnitorului moldovean Alexandru cel Bun. În secolele ce au urmat, Câmpulungul, la început un ocolcare cuprindea mai multe sate, a fost cunoscut drept un loc cu un statut aparte, populat de oameni mândri, cărora le-a fost recunoscută şi acceptată de-a lungul vremii un fel de independenţă şi anumite drepturi speciale. Mărturie că aşa au stat lucrurile este menţionarea situaţiei în “Descriptio Moldavie” de către Dimitrie Cantemir, la 1716. După ce a păstrat mult timp caracteristici ale vieţii săteşti, localitatea a evoluat mult şi repede în perioada în care întreaga Bucovină a fost administrată de austrieci. A devenit târg în 1794, oraş în 1806, iar în 1923 Câmpulungul a devenit capitală de judeţ. La acel moment, oraşul era centrul administrativ al unei structuri ce cuprindea trei comune şi 38 de comune rurale, împărţite în trei plase. La reorganizarea administrativ-teritorială din 1968, Câmpulungul şi-a pierdut statutul de capitală de judeţ şi a fost inclus în judeţul Suceava. Localitatea a fost ridicată la rang de municipiu în 1995.