Un individ care a spart o maşină parcată în zona centrală a municipiului Suceava a fost prins la scurt timp, după câteva sute de metri, de o patrulă mixtă de siguranţă publică poliţie-jandarmi.
Era în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 2.40, când echipajul oamenilor legii a observat pe strada Nicolae Bălcescu un tânăr suspect, care ascundea ceva sub haina cu care era îmbrăcat şi a încercat să evite patrula.
Somat să se oprească, respectivul a luat-o la fugă, însă a fost prins în câteva minute, fiind anunţate şi alte două patrule din zonele învecinate.
Asupra respectivului, identificat în persoana unui tânăr de 19 ani, Bogdan H., localnic, au fost găsite o staţie radio de emisie-recepţie pentru auto şi un CD player cu interfaţă detaşabilă.
Iniţial, tânărul a declarat că le-a cumpărat de la un amic de-al său cu suma de 300 de lei.
Poliţiştii au găsit totuşi, în aceeaşi noapte, un autoturism parcat pe strada Mihai Viteazul, cu uşa faţă stânga deschisă, iar din interior lipseau bunurile găsite asupra suspectului, acesta recunoscându-şi fapta.
„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.