Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 12 apr 2011 - Anul XVI, nr. 85 (4683)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Voinţa locatarilor

Salariile preşedinţilor şi administratorilor de asociaţii din Suceava bat pasul pe loc

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Să fii la conducerea unei asociaţii de proprietari este un post bun, care îţi asigură venituri suficiente chiar şi pe timp de criză. O demonstrează salariile frumoase pe care le încasează unii administratori şi preşedinţi de asociaţii de proprietari din municipiul Suceava, care, numai din această activitate, îşi asigură venituri lunare de până la 2.000 de lei. Adunările Generale ale Asociaţiilor, convocate în trimestrul I, pentru alegerea preşedinţilor de asociaţie, nu au făcut decât să-i reconfirme în funcţie pe cei mai mulţi dintre ei, în vreme ce salariile au rămas cam la acelaşi nivel ca şi anul trecut, cu unele excepţii.

“Din cele 106 asociaţii existente în Suceava, preşedinţii de asociaţie au fost schimbaţi, din voinţa locatarilor, doar la 11 asociaţii. Restul au fost reconfirmaţi pe funcţie, dar în cazul unora dintre ei asistăm la reducerea salariului, uneori chiar la renunţarea totală la vreun beneficiu financiar. Nu acelaşi lucru se poate spune la administratori, doar într-un singur caz înregistrându-se o scădere a veniturilor salariale”, a declarat viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi, care s-a ocupat de alegerile din cadrul asociaţiilor.

 

2.000 de lei, cel mai mare salariu de administrator de asociaţie

Meseria de administrator de asociaţie este răsplătită cel mai bine în cartierul Burdujeni, unde, la trei asociaţii, Asociaţia 33 (1.403 apartamente), Asociaţia 35 (973 apartamente) şi Asociaţia 44 (1.136 apartamente), administratorii sunt recompensaţi lunar cu câte 2. 000 de lei.

La polul opus, cel mai mic salariu de administrator, de 70 de lei, se încasează la Asociaţia J12 (20 apartamente).

Există şi două situaţii aproape incredibile, în care administratorii de asociaţie lucrează benevol, adică fără a primi măcar un leu – Asociaţia 63 (20 de apartamente) şi Asociaţia Mitropoliei (16 apartamente).

Paradoxurile nu se termină aici. Dacă la prima impresie, salariile de 2.000 de lei încasate de unii administratori par mari, există în schimb administratori care pentru muncă mult mai puţină încasează salarii mai mult decât decente.

Astfel, la blocul T7, la o asociaţie de numai 40 de apartamente, salariul administratorului este de 400 de lei, la Asociaţia 19, de 84 de apartamente, administratorul încasează lunar 498 lei, la Asociaţia 31 George Enescu, de numai 98 de apartamente, administratorul încasează 850 lei lunar, în vreme ce la Asociaţia 43, de 370 de apartamente, administratorul e recompensat cu 1.500 de lei lunar.

La o altă asociaţie, 57, cu numai 68 de apartamente, salariul de administrator a şi crescut anul acesta, de la 600 la 700 de lei, în vreme ce recordul absolut de încasări pentru fiecare apartament administrat îl deţine Asociaţia 108, unde, pentru 50 de apartamente pe care le are în grijă, administratorul încasează 762 de lei.

Exemple sunt multe, iar concluzia este că, cu cât o asociaţie este mai mică, cu atât cresc cheltuielile de administrare, numai plata salariilor administratorului şi preşedintelui fiind o provocare pentru bugetul locatarilor.

De exemplu, la cea mai mare asociaţie de locatari din Suceava, 23+27, cu 2.046 de apartamente, ceea ce automat presupune şi un volum mult mai mare de muncă, administratorul este recompensat cu 1.730 de lei.

 

Fluctuaţii la salariile preşedinţilor de asociaţie

Dacă în cazul administratorilor de asociaţie s-a înregistrat o singură scădere de salariu, la propunerea preşedintelui Asociaţiei 10, de la 1.400 la 1.200 de lei, fiind desfiinţată şi funcţia de casier, pe care trebuie să o preia tot administratorul, la preşedinţii de asociaţie, scăderile au fost mult mai vizibile.

Astfel, în vreme ce la nouă asociaţii au crescut salariile administratorilor, cu sume între cinci şi 100 de lei, la alte asociaţii locatarii au luat decizia de a reduce din veniturile preşedinţilor de asociaţii, chiar şi cu câte 400 de lei.

Cea mai mare scădere este tot la Asociaţia 10, unde preşedintele de asociaţie a propus reducerea indemnizaţiei sale de la 900 de lei la 500 de lei lunar.

Pe de altă parte, unii preşedinţi au trecut de la indemnizaţie 0 la 200 de lei, sau de la 892 de lei la 1.123 lei (Asociaţia Măgura).

La 28 de asociaţii de proprietari din Suceava, preşedinţii de asociaţie ocupă în continuare această funcţie fără nici o indemnizaţie lunară, ei ocupându-se benevol de problemele asociaţiilor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Salariile preşedinţilor şi administratorilor de asociaţii din Suceava bat pasul pe loc.
 Vizualizări articol: 4373 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Salariile preşedinţilor şi administratorilor de asociaţii din Suceava bat pasul pe loc5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Comentariu trimis de
(12 apr 2011, 12:27:00
Iesirea in presa cu acest fel de comunicate e praf in ochi!
La adunarile generale inca se practica treaba cu ,,gasca puterii,, . la multe asociatii ora desfasurarii sedintei a fost stabilita in asa fel incat marea majoritate a locatarilor sa nu poate participa si drept urmare mai putine intrebari si ,,probleme,,!
reprezentantii primariei la aceste sedinte cred ca au rol doar de observatori si eventual de a raporta doleantele cetatenilor la mai marii primariei...nu de conducere de sedinte dupa bunul lor plac!
oricum.. la unele asociatii posturile sunt pe ,,viata,, si greu poti sa schimbi incompetenta unor administratori sau presedinti de asociatii(al draku toti se cred Dumnezei!)
Monitorule ...decat sa scrii la comanda mai bine ai fii trimis un reporter la unele sedinte de asociatie ...sa vezi ce de pagini umpleai! laughing
2.   As.prop. trimis de
(12 apr 2011, 12:52:54
asa este, toti acesti presedinti iau salarii uriase si nu fac nimic.....nu iau nici o masura in privinta curateniei, a femeilor de serviciu, si multe,multe altele.....
un profesor are 7-8 milioane si un asemenea individ care are si pensie si mai ridica si 2000 lei dela o asociatie, este ceva strigator la cer....
ar trebui facute niste sigle salariale, care sa nu poate fi trecute, asa, fiecare face ce si cum vrea......
te sfideaza, pe tine locatar, iti ride in nas si tu platesti........
oare cit vom mai suferi cu atitea hotii, chiar nu este ac si de cojocul lor?
3.   Comentariu trimis de
(12 apr 2011, 14:07:02
daca locatarii ar citi aceasta :Lege nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari(marea greseala este a noastra, si tot noi facem dupa aia gargara), ar putea sa ia la rost administratorul sau eventual presedintele.
In mare masura la intrebarile cetatenilor la adunarile asociatiilor, raspunsurile trebuiau date de trimisii primariei( praf, caini, strazi rupte, parcuri neamenajate, lumini lipsa intre blocuri si multe, multe altele...care nu prea apartin de asociatii ...DAR, asociatiile trebuiau sa le faca cunoscute prin adrese scrise catre fiecare organ competent gen: primarie, Rosal, firme repartitore...eventual politie...ceea ce ma indoiesc ca unii presedinti le-au facut!)
Despre scaderi de salarii la asociatii a-ti scris...sa vedem cand o sa scrieti despre premierile care si-i le dau singuri(administratorii si presedintii) de-a lungul unui an...!big grin
4.   Atat timp cat nu fac nimic... trimis de
(12 apr 2011, 18:14:50
Sa facem o petitie pentru desfiintarea asociatiilor,locul unde acesti comunisti si securisti libidinosi perpetueaza sistemul socialist...la gaz-am contor,altii repartitoare,la apa-apometre,cotor pe casa scarii,nu trebuie decat contract de curatenie la o firma privata sau in regie proprie si banii platiti direct la furnizorii de servicii...
5.   SECURISTII trimis de
(12 apr 2011, 20:35:04
Utilitatile le putem plati direct la furnizor,in orice tara civilizata e asa,dar noi traim in Romanica,unde niste fosile smechere,trebuie sa-si ia partea...
Defiintati ASOCIATILE!!!

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei