Acţiunea de plantare de arbori în parcul Şipote, care trebuia să aibă loc astăzi, a fost amânată pe săptămâna viitoare, probabil luni, din cauza vremii nefavorabile.
Acţiunea, iniţiată de omul de afaceri Philip Rozopol împreună cu Garda de Mediu Suceava şi Direcţia Silvică Suceava, îşi propune să transforme un colţ golaş al parcului Şipote într-o oază de verdeaţă.
Pentru realizarea sa, Philip Rozopol a pus la dispoziţia celor care vor veni la plantat 2.000 de puieţi de arbori, proveniţi din serele proprii ale firmei Mondeco.
Cum locul ales pentru plantare este destul de mic, doar 100 – 200 de puieţi îşi vor găsi locul în parcul Şipote, Philip Rozopol fiind dispus să ofere gratuit puieţii celor care vor să sporească suprafeţele de spaţii verzi din judeţ.
(12 apr 2011, 11:19:56
Poate vorbiti cu domnul Ursu de la muzeu sa se refaca catusi de putin soclul statuii lui Stefan cel Mare...au inceput sa cada bucati de piatra si poate rani pe cineva in trecere.
Si niste becuri pe alee ar fi bune.