Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Brodina au interceptat încă un transport ilegal de ţigări peste frontiera verde, după o acţiune întreprinsă în cursul nopţii de duminică spre luni.Mai precis, un echipaj de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Brodina a observat, în apropierea frontierei, un grup de persoane care se deplasau dinspre Ucraina spre interiorul României, cu mai multe colete voluminoase.
Potrivit celor afirmate de purtătorul de cuvânt de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Suceava, comisar Ilie Poroch Seriţan, în urma acţiunii poliţiştilor de frontieră s-a reuşit depistarea şi reţinerea lui Ioan Buta, în vârstă de 19 de ani, domiciliat în localitatea Straja, însă celelalte persoane au reuşit să dispară, folosindu-se de întuneric şi terenul accidentat. Mai mult, în zona unde a fost reţinut bărbatul, au fost descoperite mai multe colete voluminoase, care conţineau 7.740 de pachete de ţigări marca Viceroy, de provenienţă ucraineană.
Comisarul Poroch Seriţan a precizat că poliţiştii de frontieră i-au întocmit tânărului acte premergătoare cercetării penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, acte ce urmează să fie înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea atribuirii numărului unic. Ţigările, în valoare de 54.180 de lei, au fost reţinute în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră suceveni, a mai arătat purtătorul de cuvânt de la IJPF Suceava.