Un tub metalic de drenare a apelor pluviale, care era folosit ca podeţ de trecere, a fost furat de pe un câmp de la ieşirea din satul Ciprian Porumbescu, spre comuna comuna Stroieşti, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Furtul a fost observat în urmă cu două zile de lucrătorii Postului de Poliţie Ciprian Pobumbescu, care s-au sesizat din oficiu.
Poliţiştii au reuşit să dea în scurt timp de urma hoţilor, aceştia fiind prinşi în timp ce transportau tubul cu pricina, cu o căruţă, pe DJ 209 D., în comuna Stroieşti.
E vorba de un tânăr de 19 ani şi un minor de 14 ani, ambii din Stroieşti, cercetaţi acum pentru furt calificat.