Un grav accident de circulaţie soldat cu victime va fi simulat astăzi, înainte de orele prânzului, în cadrul unui exerciţiu organizat de Serviciul Judeţean de Ambulanţă, a informat, ieri, în conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Adrian Popescu.
Potrivit responsabilului de relaţiile cu presa, „accidentul” se va petrece pe drumul naţional DN 2E, între localităţile Capu Codrului şi Brăieşti, la km 23, la ora 11,15.
Exerciţiul este organizat în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, respectiv Detaşamentul din Fălticeni. La locul aşa-zisului accident vor veni echipaje de ambulanţă ale staţiei din Suceava, de la substaţiile din Fălticeni, Gura Humorului şi modulul SMURD, dar şi autospeciala de descarcerare de la Fălticeni.
„Facem apel către cetăţenii din zona unde va avea loc simularea să nu se sperie. Va fi o desfăşurare destul de amplă” a spus purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.
( 6 apr 2011, 14:29:30