Un şofer în vârstă de 28 de ani a fost implicat într-o adevărată cursă de urmărire pe străzile Sucevei, poliţiştii luându-i urma după ce au încercat să-l tragă pe dreapta pentru un control, însă acesta a demarat în trombă, cu farurile stinse. S-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, puţin după ora 1.00, în timp ce o patrulă rutieră se afla în serviciu de supraveghere şi control al traficului, pe strada Universităţii.
Agentul din stradă a făcut semn regulamentar de oprire unui şofer care conducea o maşină înmatriculată în Galaţi, moment în care acesta a stins luminile şi a accelerat. Ajuns la intersecţia de lângă Primăria Suceava, acesta a virat către dreapta, spre ieşirea din oraş către Fălticeni. Cu poliţia pe urme, şoferul a gonit până la intrarea în incinta Staţiunii de Cercetări Agricole Suceava. Deşi poarta de la intrarea în staţiune era închisă, şoferul a izbit-o violent şi a trecut peste ea. Aproximativ două sute de metri mai încolo, a scăpat volanul de sub control şi a intrat în şanţ.
Şoferul a părăsit maşina şi a lua-o la fugă, fiind prins în scurt timp. Este vorba de un anume Vasile I., în vârstă de 28 de ani, domiciliat în comuna Pipirig, judeţul Neamţ.
Poliţiştii au încercat să-l verifice pe acesta cu etilotestul însă nu au reuşit, tânărul fiind dus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
El s-a ales cu dosar penal, fiind aşteptate rezultatele probelor biologice de sânge, care să confirme că era băut. Totodată el va răspunde penal şi pentru infracţiunea de distrugere.
Un alt şofer beat, prins în noaptea următoare, tot pe strada Universităţii
În noaptea următoare, sâmbătă spre duminică, aproape de ora 3.00, poliţiştii care acţionau pe strada Universităţii din Suceava au prins un şofer băut.
Poliţiştii au observat cum un conducător auto care se apropia de ei virează brusc spre magazinul Kaufland, oprind câteva secunde mai târziu. La volan a fost identificat conducătorul auto Andrei I., în vârstă de 24 de ani, localnic din Suceava, care, precizează poliţia, emana halenă alcoolică.
El a refuzat verificarea cu etilotestul însă a acceptat să meargă la spital, pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
( 4 apr 2011, 16:55:25