Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Suceava anunţă deschiderea celei de-a doua runde de selectare de microproiecte în cadrul proiectului „Creşterea accesului la servicii deprevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din România. Alimentaţia sănătoasăşi activitatea fizică în rândul copiilor şi adolescenţilor din România”, derulat de MinisterulSănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică Bucureşti, Centrul Regional de SănătatePublică Sibiu, cu finanţare din partea Guvernului Norvegian.
Microproiectele beneficiază de susţinere materială sub forma unor pachete standard de materiale promoţionale, iar instituţiile de învăţământ care doresc să aplice pentru înscrierea în proiect trebuie să completeze o fişă de microproiect. Aceasta trebuie depusă la sediul DSP Suceava până pe data de 10 aprilie 2011, urmând ca pe data de 15 aprilie 2011 să se anunţe câştigătorii.
Documentaţia necesară este publicată pe site-ul www.dsp.ro.
Potrivit DSP Suceava, scopul proiectului este creşterea procentului copiilor şi adolescenţilor care adoptă comportamente de nutriţie sănătoasă şi activitate fizică.
Potrivit precizărilor DSP Suceava, prin proiect nu se alocă resurse financiare, ci doar resursele materiale standard, respectiv materiale ce facilitează mişcarea/ alimentaţia sănătoasă în rândul copiilor şi adolescenţilor.