Nu mai puţin de 800 de pachete de ţigări de mărci diferite, în valoare de 8.000 de lei, au fost furate din incinta unui magazin din cartierul Obcini al municipiului Suceava, informează Biroul de Presă al IPJ Suceava.
Furtul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, fiind anunţat la poliţie vineri dimineaţă chiar de către administratorul magazinului, Wilhelm K, de 54 de ani, din localitate.
Hoţii au intrat în magazin, a stabilit poliţia, prin forţarea uşii.
„În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.