Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, şi şi-a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, după ce a fost prins la volanul unui autoturism plin cu ţigări de contrabandă.
Potrivit unui comunicat al poliţiei, în urmă cu două zile, în jurul orei 15.30, un echipaj din cadrul Poliţiei comunale Şcheia a oprit pe DN 17, pe un sector de drum cu circulaţia în sens unic, un autoturism VW Passat, înmatriculat în Bulgaria, la volanul căruia se afla un anume Andrei Roman, din Grăniceşti. Controlând în autoturism, oamenii legii au găsit într-un lăcaş special amenajat după spătarul banchetei 1.250 de pachete de ţigarete de provenienţă Republica Moldova.
Luat la întrebări, tânărul de la volan a declarat că ţigările le-a luat de la Rădăuţi, de la o persoană necunoscută, şi a fost plătit să le aducă la Suceava şi să le lase într-un loc care urma să-i fie comunicat.
Andrei Roman, explică anchetatorii, a spus că nu ştie nici a cui este maşina pe care o conducea.
Tânărul a ajuns într-una dintre celulele IPJ Suceava, autoturismul VW Passat în curtea instituţiei, iar ţigările, în valoare de circa 11.000 de lei, în camera de corpuri delicte.
Ieri, poliţiştii l-au dus pe Andrei Roman la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propunere de arestare preventivă. După audieri, procurorii au decis să-l cerceteze pe tânărul din Grăniceşti în stare de libertate, interzicându-i să părăsească localitatea de domiciliu pe perioada cercetărilor.
( 1 apr 2011, 15:41:40