Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Drumuri şi Poduri SA Suceava a decis declanşarea voluntară a procedurii de insolvenţă la această firmă. Anunţul a fost făcut în plenul Consiliului Judeţean de către consilierul Ioan Bădeliţă, care a declarat că cererea de declanşare voluntară a procedurii de insolvenţă a fost depusă la Tribunalul Suceava, urmând să fie judecată în data de 19 aprilie 2011. De precizat că declanşarea procedurii insolvenţei la SC Drumuri şi Poduri SA, al cărui acţionar unic este Consiliul Judeţean, este considerată o măsură de reorganizare şi de redresare a activităţii acestei firme. Declanşarea insolvenţei este una dintre cele două variante avansate de Adunarea Generală a Acţionarilor în ultima şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean, cealaltă vizând capitalizarea societăţii de către acţionarul unic, respectiv infuzii masive de capital. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că declanşarea acestei proceduri este o măsură de redresare a societăţii şi nu una pentru falimentarea ei.
Potrivit unei informări cu privire la situaţia SC Drumuri şi Poduri SA, problemele financiare au început în anul 2008, când firma a pierdut contractul de exclusivitate în privinţa întreţinerii drumurilor, încheiat în anul 2005 pe o perioadă de zece ani. În informare se mai precizează că problemele cu lichidităţile s-au accentuat în perioada 2007 – începutul anului 2008, când firma a efectuat lucrări de întreţinere şi reparaţii în sumă de 8,2 milioane de lei fără contract, lucrări care nu sunt asumate de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Suceava, motiv pentru care nu au fost facturate. „Datorită acestui dezechilibru de lichidităţi, societatea apelează la credite bancare pentru a-şi desfăşura activitatea.
Datorii de 157 de miliarde de lei vechi
În momentul de faţă SC Drumuri şi Poduri SA are datorii de 15,7 milioane (157 de miliarde de lei vechi) şi creanţe de 13 milioane de lei (130 de miliarde de lei vechi), din care 95,78% provin de la „clienţi incerţi”, mai exact creanţe care cel mai probabil nu vor mai putea fi recuperate.
„Din totalul de 100% al clienţilor de încasat, doar 4,22% sunt clienţi curenţi ai societăţii, respectiv cei care pot asigura un flux normal de lichidităţi. Este un procent foarte scăzut şi indică prelungirea lipsei de lichidităţi băneşti şi în viitor”, se preciza într-o informare a consilierilor judeţeni, în urmă cu aproape două săptămâni. Nu în ultimul rând, trebuie spus că SC Drumuri şi Poduri SA se află în proces cu Direcţia de Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean, pentru că aceasta din urmă refuză plata a 8,2 milioane de lei (82 de miliarde de lei vechi) pentru lucrările efectuate în anii 2007-2008 la 12 drumuri judeţene, fără ca acestea să fi fost contractate.