O adolescentă în vârstă de 16 ani, din comuna Bosanci, a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a speriat de claxonul unei maşini şi a ajuns sub roţile acesteia.
Potrivit unui comunicat remis ieri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, accidentul s-a petrecut vineri dimineaţă, în jurul orei 7:20, pe DN 70A, pe raza comunei Bosanci.
Cristian V., de 35 de ani, din municipiul Iaşi, conducea o autospecială şi, potrivit poliţiei, într-o curbă la stânga, din cauza vitezei neadaptate la caracteristicile drumului (succesiune de curbe), a dat cu maşina peste minora în vârstă de 16 ani, care circula neregulamentar pe partea dreaptă a drumului.
Poliţia explică că şoferul a observat victima din timp şi a claxonat-o, moment în care adolescenta s-a speriat şi a încercat să traverseze strada.
Cercetările sunt continuate de cadrele Serviciului Poliţiei Rutiere Suceava.