Spitalele vor fi clasificate în cinci categorii, în funcţie de competenţe, până la 1 iunie, a anunţat ieri Ministerul Sănătăţii (MS). Metodologia de clasificare a unităţilor spitaliceşti se află în dezbatere publică, pe site-ul MS, urmând a fi publicată în Monitorul Oficial până la 1 aprilie. După acest termen, toate unităţile sanitare publice vor intra într-un proces de clasificare care se va desfăşura în maxim 30 de zile.
Conform actului normativ, spitalele se vor clasifica pe cinci categorii, în funcţie de competenţe, după cum urmează: categoria I – nivel de competenţă foarte înalt, categoria II – nivel de competenţă înalt, categoria III – nivel de competenţă mediu, categoria IV – nivel de competenţă bazal, categoria V – nivel de competenţă limitat.
Categoria unu este clasa de competenţă foarte înaltă care, practic, corespunde profilului unui spital regional de urgenţă. În judeţ, nu există nici un spital care să se încadreze în această categorie, deoarece nici unul nu reuneşte toate cele 18 specialităţi cerute. Cea mai mare unitate sanitară suceveană, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou”, este de categoria a doua.
„La Spitalul Judeţean de Urgenţă dorinţa este foarte mare de a deveni spital regional, de categoria I, dar nu se încadrează. Ar trebui să aibă şi o secţie de chirurgie cardio-vasculară, dar şi un centru de cercetare. Şi ca să înfiinţezi o secţie de chirurgie cardio-vasculară e mult. Centru medical de cercetare, printr-o hotărâre a două ministere, s-ar putea face, după care ar veni finanţarea şi toate celelalte”, a explicat şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, dr. Ludovic Abiţei.
(26 mar 2011, 13:31:18
Dl dr. Ludovic Abiţei, doar constatati !?
De ce nu puneti mina sa faceti, daca simtiti nevoia?
Unde va este performanta, cum justificati postul!?
Cum sa fie mult? Implicati-va!