Transformarea Spitalului de Boli Cronice Solca în cămin de bătrâni, aşa cum au propus responsabilii din sănătate, nu a fost aprobată în şedinţa de ieri a Consiliului Local. Acest lucru ar putea însemna pe viitor pierderea finanţării de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).
Ieri, primarul localităţii Solca, Hofnar Valeruţ Ţăranu, a anunţat că „noi nu suntem de acord cu reorganizarea în cămin de bătrâni şi cerem funcţionarea spitalului în forma actuală, cu finanţare de la Casa de Asigurări de Sănătate”.
La rândul său, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Ludovic Abiţei, a declarat că “spitalul este condamnat la închidere” în condiţiile în care cheltuielile de personal ale unităţii reprezintă 84% din buget, iar cele pentru medicamente doar 2,7%, iar în mod cert CAS nu va mai da bani pentru funcţionare.
67 de angajaţi, la spitalul din Solca
Ministerul Sănătăţii a propus transformarea a 67 de spitale din ţară în cămine de bătrâni prin Programul ”Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice”, iar Spitalul Solca a fost inclus printre acestea. Conform prevederilor, administraţiile judeţene şi locale trebuie să decidă până la data de 31 martie dacă se înscriu în program şi doresc înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice.
Între timp, au apărut şi reglementări privind redistribuirea, în alte unităţi sanitare, a personalului din spitalele care se vor reprofila şi care nu a putut fi preluat de structura nou înfiinţată. Redistribuirea personalului din unităţile sanitare reorganizate în cămine de bătrâni se va face în trei etape, începând cu data de 4 aprilie 2011, în baza opţiunii personale. În situaţia în care, pentru un post vacant, există mai multe opţiuni, departajarea se va face pe baza unui punctaj, pe care angajatul îl primeşte în funcţie de vechimea şi cariera profesională pe care a desfăşurat-o până în prezent.
Spitalul de Boli Cronice Solca funcţionează în momentul de faţă cu trei medici (unul dintre ei este în concediu fără plată), 15 asistenţi, două infirmiere, doi asistenţi de farmacie, 12 salariaţi TESA şi şapte muncitori, restul până la 67 de salariaţi fiind îngrijitori.
Îşi caută deja un alt loc de muncă
Viitorul incert al acestei unităţi sanitare i-a determinat, până ieri, pe 15 salariaţi să depună la DSP cereri pentru redistribuirea lor în alte spitale. Este vorba de un medic, 13 asistente şi o infirmieră, care au optat pentru spitalele din Suceava, Rădăuţi şi Gura Humorului. Deşi deocamdată nu se ştie câţi oameni de la Spitalul de Boli Cronice din Solca şi-ar putea pierde locul de muncă, problema redistribuirii personalului rămâne şi este una foarte dificil de rezolvat, spune dr. Ludovic Abiţei, explicând că, până în prezent, doar două spitale din judeţ şi-au manifestat interesul pentru a prelua doi angajaţi.
„Singurele oferte au venit de la Spitalul Gura Humorului, care ar avea nevoie de un asistent la neonatologie, şi de la Spitalul Rădăuţi, unde ar fi necesar un medic pneumolog. Sunt convins că va trebui să bat pe la multe uşi şi să mă rog să-i primească, ca să nu las pe drumuri nişte oameni”, a spus şeful DSP Suceava, adăugând că o soluţie ar fi şi înfiinţarea unei substaţii de Salvare la Solca, la sugestia directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă, unde ar putea fi redistribuiţi opt salariaţi de la Spitalul de Boli Cronice.