Municipiul Suceava va putea asigura finanţarea necesară derulării proiectelor de modernizare întocmite prin Programul Operaţional Regional cu împrumuturi garantate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că, în urma discuţiilor avute la Bucureşti săptămâna trecută, Sucevei i s-a aprobat dreptul de a contracta un credit de aproape 16 milioane de lei, pentru finanţarea a două proiecte majore.
“Avem şase proiecte eligibile, care pot fi finanţate, dar ordonanţa de urgenţă referitoare la garantarea creditelor prevede deocamdată doar câteva domenii de activitate. Noi ne încadrăm la infrastructură. Drept urmare, avem o aprobare de principiu pentru garantarea creditului din Fondul Naţional de Garantare a Creditelor, pentru cele două proiecte mari – reabilitarea a 14 străzi din municipiul Suceava şi modernizarea zonei centrale, cu parcări.
Suma totală necesară celor două proiecte este de 19,974 milioane de lei, iar conform normelor metodologice, Fondul Naţional de Garantare asigură 80% din această sumă, deci 15,97 milioane de lei. Pentru aprobarea acestui creditvom intra cu un proiect de hotărâre în Consiliul Local, în perioada următoare. Şi vom demara procedurile de licitaţie, să ne asigurăm că vom avea aceşti bani, să nu întârziem proiectele europene”, a precizat Lungu.
Şeful municipalităţii sucevene a dat asigurări că nici unul din cele şase proiecte nu este în pericol din cauza cofinanţării.
“Anul acesta avem asigurată cofinanţarea, din fondurile primite pentru pre-finanţare. Banii din împrumuturi sunt necesari abia din 2012”, a mai spus Lungu.
Ambiţia edilului sucevean este ca primul dintre proiectele POR accesate, cel de prevenire a criminalităţii şi siguranţei cetăţenilor, să fie finalizat înainte de termenul limită.
“Vrem să încheiem în avans primul proiect, să dăm dovadă de credibilitate în faţa ADR şi să putem demara celelalte proiecte. El ar trebui finalizat pe 28 mai, noi am vrea să fie funcţional la data de 20 mai. Firma care a câştigat licitaţia, UTI Bucureşti, a achiziţionat deja fibra optică necesară, trece de acum la montarea acesteia. Această operaţiune ar urma să fie finalizată pe 25 aprilie, urmând ca apoi să fie montate camerele video”, a precizat Lungu.
Două proiecte POR - cel de reparaţii stradale şi cel de modernizare a iluminatului public pe artera principală a Sucevei, sunt deocamdată blocate de contestaţiile depuse la licitaţiile care au avut loc.