Acuzaţi că ar fi demontat o antenă eoliană, înaltă cât aproape două blocuri turn, de pe dealul Căprăriei, din satul Plopeni, pe care au vândut-o pe bucăţi la un centru de colectare, şi trimişi în judecată pentru această faptă, doi fraţi din municipiul Suceava au fost achitaţi de judecători.
Sentinţa prin care cei doi fraţi, Ovidiu Curaleţ (27 de ani) şi Dumitru Adrian Curaleţ (33 de ani), din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, au fost găsiţi nevinovaţi, a fost pronunţată la sfârşitul săptămânii trecute, iar judecătorii au dat acest verdict, întrucât, ne-a explicat ieri vicepreşedintele Judecătoriei Suceava, Robert Tunsu, „fapta nu a fost săvârşită de cei doi inculpaţi”.
Decizia judecătorilor a ajuns şi la urechile procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, care au anunţat că au declarat recurs, considerând că există probe suficiente care să demonstreze vinovăţia celor doi.
Ovidiu Curaleţ şi Dumitru Adrian Curaleţ au fost trimişi în judecată la începutul anului trecut, fiind acuzaţi că, la începutul lunii octombrie a anului 2008, au furat o atenă de producţie canadiano-americană, înaltă de aproape 70 de metri, care fusese montată cu acordul Primăriei din Salcea, în perspectiva construirii unor centrale eoliene în acea zonă.
La vremea respectivă, reprezentanţii firmei păgubite au anunţat că oferă o recompensă pentru identificarea hoţilor.
La o zi după ce poliţia a fost sesizată de furtul antenei, oamenii legii au găsit, la un centru de colectare a fierului vechi din Burdujeni, opt bucăţi din uriaşa antenă.
Ulterior, la un alt centru de fier vechi, poliţiştii au găsit alte cinci piese, reprezentând suporţi de susţinere ai antenei.
Dacă antena propriu-zisă, care avea ca scop studierea curenţilor de aer, nu avea mare valoare, dispozitivul montat aproape de vârf (n.r. - Anonemetru) costa în jur de 30.000 de euro, aceasta fiind de altfel şi valoarea prejudiciului cu care SC Energia Eoliană Service SRL s-a constituit parte civilă în proces.
Valoroasă era, pentru reprezentanţii firmei păgubite şi autorităţile locale din Salcea, şi caseta cu toate datele recoltate, pe baza cărora urmau să stabilească dacă investiţia, materializată prin ridicarea unor centrale eoliene în zonă, era rentabilă.
Caseta, însă, nu a fost găsită nici până în ziua de astăzi.
Antena era formată dintr-o ţeavă de aluminiu, compusă din zece segmente telescopice. Dacă la bază, ţeava propriu-zisă avea un diametru de 18 centimetri, spre vârf ajungea la un diametru de 8 centimetri. Antena de cercetare a curenţilor de aer stătea în picioare cu ajutorul a zece ancore prinse bine la sol.
(22 mar 2011, 11:57:28