Cel mai mare lanţ hotelier din România, Unita Turism, a hotărât să reducă preţul de vânzare al Hotelului Central din Suceava. Închis în urmă cu aproape patru ani, hotelul din centrul Sucevei se află şi în momentul de faţă în conservare, investitorii fiind ţinuţi încă la distanţă de preţul solicitat. Dacă, la începutul anului trecut, Unita Turism cerea pe Hotelul Central din Suceava o sumă de patru milioane de euro, în prezent preţul la care este scos la vânzare a fost stabilit la trei milioane de euro. Astfel, în lipsa unui investitor, unul dintre cele mai vechi hoteluri din Suceava rămâne în continuare părăsit, şansele de a fi redeschis în viitorul apropiat fiind inexistente.
De altfel, directorul de marketing al lanţului hotelier Unita Turism, Tiberiu Dima, a spus că în perioada imediat următoare nu vor fi făcute investiţii la hotelul pe care această companie îl deţine în Suceava.
„În momentul de faţă avem alte priorităţi. În aceste condiţii, anul acesta nu vor fi făcute investiţii în Hotelul Central din Suceava”, a declarat Tiberiu Dima.
El a arătat că de hotelul din Suceava s-au interesat atât companii din România, cât şi din străinătate, fără a se ajunge însă la vânzarea unităţii. Tiberiu Dima a afirmat că hotelul din centrul Sucevei rămâne în conservare, susţinând că acesta este într-o stare bună. El a arătat că la scăderea preţului de vânzare a hotelului a contribuit şi criza economică, în special cea din domeniul imobiliar.
Hotelul central se află în proprietatea celui mai mare proprietar de hoteluri din România
Situat la kilometrul zero al Sucevei, Hotelul Central se află de mai mulţi ani în proprietatea Unita Turism Holding din Timişoara, companie care deţine 25 de hoteluri în 11 oraşe ale României. Imediat după achiziţionare, Unita Turism a început modernizarea hotelului, însă în cele din urmă hotelul a fost închis spre sfârşitul anului 2006. Lucrările de modernizare au fost oprite în totalitate în anul 2007, an în care compania din Timişoara a încercat să mai investească în modernizarea camerelor şi a restaurantului.
Hotelul central dispune, printre altele, de o sală de restaurant de aproape 300 de metri pătraţi, cu o capacitate de 192 de locuri, dar şi de 94 de camere pentru cazare şi şase apartamente. Hotelul a fost deschis în anul 1961, ulterior, în anul 1974, fiind pus în funcţiune şi restaurantul. De atunci şi până în prezent, singurele lucrări de renovare au fost făcute în anul 1986.
Hotelul Central din Suceava se află în proprietatea celui mai mare proprietar de hoteluri din România, Josef Goschy, cu un portofoliu de 3.000 de camere, în 25 de unităţi.
(22 mar 2011, 21:26:36