Cele 140 de familii care locuiesc în „Blocul Groazei”, de pe strada Mărăşeşti, riscă să ajungă să trăiască la fel ca în Evul Mediu, deşi se află în centrul Sucevei.
Locatarii acestui bloc, a cărui faţadă dărâmată, măcinată de igrasie, a devenit un fel de emblemă a sărăciei şi neputinţei, trăiesc de ani de zile fără căldură şi apă caldă, îngheţând iarnă de iarnă în propriile locuinţe, în care, uneori, frigul se simte mai tare ca în stradă.
Acum, din cauza unui scandal izbucnit la asociaţia de proprietari, ei riscă să rămână şi fără apă rece, ceea ce i-ar aduce în situaţia de a trăi la fel ca în Evul Mediu, într-o mizerie de nedescris.
Fără apă curentă, blocul de garsoniere din apropierea Catedralei „Naşterea Domnului” din municipiul Suceava ar deveni un focar de infecţie, care i-ar expune la boli şi paraziţi nu doar pe cei aproape 400 de locatari, ci şi pe cei care intră în contact cu ei.
În mod surprinzător, de această dată nu datoriile la plata utilităţilor i-au adus pe locatari în situaţia de a nu mai beneficia de apă potabilă, ci o situaţie conflictuală din bloc.
“Paradoxal este faptul că acum suntem în situaţia de a fi forţaţi să le întrerupem furnizarea apei potabile deşi sunt cu plăţile la zi. Anterior au mai fost opriri din cauza restanţelor mari la plată, dar acum problema e alta – nu avem cui factura şi de la cine încasa plăţile pentru apa consumată”, a declarat directorul comercial al ACET Suceava, Bogdan Cristache.
La această situaţie ciudată s-a ajuns după ce preşedintele şi administratorul de asociaţie (Romeo Bucur şi Elena Rusu), care au reuşit să aducă blocul 73 cu plăţile la zi, şi-au dat demisia, în urma violenţelor şi scandalului de la Adunarea Generală a Locatarilor, în care trebuia să fie desemnat un preşedinte de asociaţie pentru 2011.
Acolo, spiritele s-au încins atât de tare în jurul intereselor personale ale unora, încât s-a ajuns la ameninţări şi violenţe, în special la adresa conducerii asociaţiei şi a reprezentanţilor Primăriei Suceava.
Viceprimarul Sucevei Lucian Harşovschi a atras atenţia locatarilor asupra gravităţii situaţiei, solicitându-le să se mobilizeze şi să vină la o şedinţă extraordinară, care va fi convocată pe 1 aprilie, în care se speră ca va fi desemnat un nou preşedinte, dar şi un nou administrator, dintr-o listă de administratori atestaţi de municipalitatea suceveană.
În caz că nici atunci nu va fi desemnată o conducere a asociaţiei de proprietari, ACET va fi nevoită să stopeze furnizarea apei, până când situaţia se va rezolva.