Copiii cu dizabilităţi vor fi protagoniştii unui carnaval de primăvară, intitulat Carnavalul Mărţişorului, eveniment ce se va desfăşura, sâmbătă, 19 martie, între orele 11:00 – 13:00, la Iulius Mall. Carnavalul este organizat de Asociaţia Părinţilor cu Copii cu Nevoi Speciale Suceava şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava, în parteneriat cu Iulius Mall.
Organizatorii invită orice copil sau tânăr cu dizabilităţi din Nordul ţării să se binedispună, să se înscrie în amuzantele competiţii ale primăverii şi să îşi facă noi prieteni, sâmbătă, la Iulius Mall.
“Pe copiii şi tinerii cu dizabilităţi îi aşteaptă voia bună şi o sumedenie de concursuri: cele mai frumoase costume, cei mai buni alergători, cei mai buni aruncători de minge, cei mai buni alergători în scaunul rulant, cei mai buni dansatori, cei mai buni recitatori şi cei mai buni cântăreţi”, a spus Eugenia Hodoroabă, preşedinta Asociaţiei Părinţilor cu Copii cu Nevoi Speciale Suceava.