Cazul bărbatului din satul Văleni, comuna Mălini, Mihai Cârjă, în vârstă de 48 de ani, găsit fără suflare la începutul acestei săptămâni în curtea casei sale, nu pare să aibă rezolvarea în curând, anchetatorii fiind impas.
Cert e că varianta unor căzături repetate ale victimei e tot mai greu de crezut, mai ales că leziunile suferite de aceasta (fracturi costale multiple, ruptură de plămân) indică o moarte violentă.
În aceste condiţii, anchetatorii merg pe două ipoteze: aceea a unui act criminal sau a unui accident rutier. Această din urmă variantă, însă, se conturează tot mai mult. Rămâne de văzut însă cum a ajuns victima în curtea propriei gospodării.
Mihai Cârjă era cunoscut drept un bărbat muncitor, care, însă, devenea violent pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Aşa cum s-a întâmplat, de altfel, duminică, 6 martie a.c., cu o zi înainte de a fi găsit fără suflare.
„A fugit cu cuţitul după mine şi după copii”, mărturiseşte soţia victimei, Ştefănica Cârjă.
Duminică seară, Mihai Cârjă a ajuns la Spitalul din Fălticeni, cu mai multe tăieturi la mână, leziuni pe care şi le-ar fi provocat singur. A făcut scandal şi la spital, motiv pentru care ar fi fost amendat de poliţişti pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Există voci care susţin că bărbatul a dormit în faţa spitalului şi abia spre dimineaţă s-a pornit spre casă.
„Pe la 9:30 dimineaţa, fata cea mică l-o văzut în curte, dar o crezut că doarme, şi a plecat la şcoală. Abia spre după-amiază, o vecină m-o anunţat că nu a mişcat deloc şi am venit până aici, că eu am dormit prin vecini, şi l-am găsit mort”, a continuat să povestească soţia lui Mihai Cârjă.
Surse judiciare ne-au mărturisit că anchetatorii înclină tot mai mult spre un accident rutier, scenariul fiind că Mihai Cârjă ar fi fost călcat de roţile unui faeton.