Un tânăr în vârstă de 28 de ani a ales să-şi pună capăt zilelor, după ce a făcut depresie ca urmare a faptului că nu reuşea să plătească pensia alimentară copilului său, un băieţel în vârstă de cinci ani, rămas în grija mamei sale, după divorţul de aceasta.
Ilie Serediuc, din oraşul Vicovu de Sus, şi-a pus ştreangul de gât şi s-a spânzurat cu un cablu într-o anexă a locuinţei sale, fiind găsit fără suflate chiar de tatăl său.
Macabra descoperire a fost făcută miercuri, în jurul orei 14:00. Tatăl lui Ilie Serediuc s-a dus să ia o scară din magazie şi a dat cu ochii de trupul neînsufleţit al fiului său, care atârna spânzurat de o grindă.
„L-am înşfăcat în braţe, l-am desfăcut de sus, ce folos... era îngheţat, el de cu seara probabil s-a spânzurat”, mărturisea cu ochii în lacrimi Ion Serediuc, tatăl tânărului.
Bărbatul povesteşte că Ilie a fost căsătorit cu o fată din comună numai patru luni de zile, după care cei doi au divorţat. Din scurta lor căsătorie a rezultat un băieţel, care a rămas în grija mamei sale.
„Ea l-a dat în judecată, să-i plătească întreţinerea copilului. El n-o avut de unde şi o făcut închisoare trei luni şi jumătate. Când s-o eliberat, nimeni nu îl angaja. Toţi patronii la care încerca îi cereau cazierul şi când vedeau că o făcut puşcărie... Eu cu pensia mică, l-am mai ajutat cum am putut. Ultima oară eu i-am dat 420 de lei şi o mai plătit. El nu avea nici un venit, nimic, şi i-o pus să dea 75 de lei pe lună pentru întreţinerea copilului. Au venit jandarmii şi l-au dus la procuror. Toată ziua îl chemau la poliţie sau veneau poliţiştii şi-i spuneau să plătească, că fosta soţie iar o făcut plângere”, era revoltat tatăl lui Ilie Serediuc.
O cumnată de-a tânărului a povestit, ieri, că, în ziua în care se bănuieşte că Ilie şi-ar fi încheiat socotelile cu viaţa, acesta şi-ar fi cerut iertare de la ea şi de la fetiţa ei dacă le-a vorbit vreodată urât sau le-a jignit.
La casa fostei soţii a lui Ilie Serediuc era doar mama acesteia.
Femeia a mărturisit că îi pare rău că tatăl nepoţelului ei a ales să-şi pună capăt zilelor. „Noi nu am vrut ca el să facă puşcărie, doar să plătească întreţinerea copilului”, mărturisea fosta soacră.
Anual, la nivelul Parchetelor din judeţul Suceava se înregistrează sute de astfel de dosare, de abandon de familie.
În majoritatea cazurilor, speriaţi că ar putea ajunge la puşcărie, învinuiţii achită pensia de întreţinere pe care o datorează copiilor lor.
(11 mar 2011, 12:01:06