Un tânăr în vârstă de 18 ani aflat la volanul unui autoturism a acroşat o minoră de 14 ani şi apoi s-a răsturnat în şanţ, accidentul petrecându-se din cauza lipsei de experienţă a conducătorului auto şi a carosabilului acoperit cu zăpadă. Evenimentul rutier s-a petrecut luni, în jurul orei 14.15, pe DJ 109 G, în comuna Straja, din fericire consecinţele nefiind grave.
Conform poliţiei, şoferul de 18 ani, Aurel C., domiciliat în oraşul Vicovu de Sus, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, respectiv carosabil acoperit cu zăpadă bătătorită, cauză din care, într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Intrată în derapaj, maşina a ieşit în afara drumului, spre dreapta, acroşând o localnică în vârstă de 14 ani, pieton, după care s-a răsturnat în şanţ.
Adolescenta a fost rănită uşor, în timp ce şoferul a scăpat fără leziuni.
Poliţia precizează că tânărul conducător auto a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu consumase alcool.