Cele aproximativ o sută de angajate din Consiliul Judeţean s-au bucurat de 8 Martie de un tratament special din partea preşedintelui instituţiei, Gheorghe Flutur. Femeile au primit din partea şefului lor câte un trandafir, o cupă cu şampanie şi o îmbrăţişare în cadrul unei ceremonii care a avut loc în holul Consiliului Judeţean. Flutur le-a urat „La mulţi ani”, o primăvară frumoasă, să treacă împreună peste toate greutăţile. „Ce putem să spunem de 8 Martie decât <La mulţi ani>, recunoştinţă, admiraţie şi preţuire pentru mamă, soţie, fiică, pentru toate femeile din judeţul Suceava şi din ţară. Vreau să le urez <La mulţi ani>, o primăvară frumoasă, liniştită şi să trecem împreună mai uşor peste greutăţi. Cred că este ceva normal şi de bun-simţ să oferi o floare şi un pahar de şampanie pentru colegele noastre. E este un lucru absolut firesc, îl merită pe deplin şi mi s-a părut normal, după atâtea probleme pe care le avem zilnic, zbucium, preocupare, stres, să ai şi o frântură de seninătate şi să te uiţi în ochi, să le spui <La mulţi ani> celor cu care colaborezi de atâta vreme. Noi am lucrat foarte bine aici, în formula asta de la CJ, şi sunt convins că vom lucra şi în continuare şi vom trece peste greutăţi împreună”, a spus Flutur.
( 9 mar 2011, 11:11:07
Ilustrului preşedinte agitator
Ce la maxim s-a ambiţionat
Să transforme Suceava’n abator
Cuprins de o stare rară de euforie
A luat decizia : totul sau nimic
Şi ... şi’a mobilizat întreaga artilerie
Să strângă de jugulară al său inamic
Cu mansarda avariată de afinată
Muştiucul trompetei băsesciene
Îşi reciteşte intenţia actualizată :
Voi fi el-maximo şi după 2012 , sucevene !