În contextul situaţiei economice actuale dificile prin care trece sistemul de învăţământ superior, rectorul universităţii sucevene, prof. dr. ing. Adrian Graur, anunţă o perioadă nu tocmai favorabilă şi pentru Universitatea „Ştefan cel Mare”.
Fondurile alocate de Ministerul Educaţiei în perioada 2006-2008 pentru investiţii în universitate au fost peste 20 de milioane de lei, iar în 2010 s-a ajuns doar la 1,9 milioane de lei.
„Va fi o perioadă dificilă, am impus nişte standarde care trebuie menţinute pentru a ne păstra în continuare vizibilitatea pe plan naţional şi internaţional”, a declarat prof. dr. ing. Adrian Graur.
Nici reabilitarea corpului istoric al universităţii nu va fi posibilă în viitorul apropiat, fiind estimată la 12 milioane de lei.
„Reţeaua de utilităţi din Campusul 1 este veche de peste 40 de ani, iar numărul de studenţi a crescut de la 1.500, când a fost realizată în 1968, la 13.000 în acest moment”, a mai adăugat rectorul.
Insuficient spaţiu de cazare pentru studenţi
Conducerea universităţii anunţă realizarea studiului de fezabilitate pentru Campusul II până la sfârşitul acestei veri, ulterior se va trece la proiectul de execuţie, prioritare fiind realizarea infrastructurii şi construirea a două cămine pentru studenţi.
„Anul acesta am avut aproximativ 4.000 cereri de cazare, dar am putut asigura doar 1.000. Lipsa spaţiilor de cazare reprezintă o problemă în a atrage studenţi din exterior, din Republica Moldova şi Ucraina, dar şi din ţările Uniunii Europene, iar pentru asta trebuie să facem eforturi importante dacă vrem ca universitatea să fie apreciată şi recunoscută ca partener”, a menţionat Adrian Graur.
Trei specializări de medicină vor fi înfiinţate la Universitatea „Ştefan cel Mare”
La sfârşitul acestei luni, Universitatea va fi vizitată de o comisie de la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) care va decide dacă specializarea balneo-fizio-kinetoterapie va fi autorizată sau nu. Dosarul pentru această specializare a fost primul depus de universitate, iar în următoarele trei săptămâni vor fi depuse şi dosarele pentru nutriţie şi dietetică şi tehnică dentară. Pentru Departamentul de Sănătate şi Dezvoltare Umană de la universitate a fost achiziţionată clădirea fostului hotel „Clasic 2”, acolo urmând să funcţioneze şase laboratoare moderne, câte două pentru nutriţie-dietetică şi balneoterapie şi câte unul pentru stomatologie şi tehnică dentară. Cele trei specializări de medicină vor funcţiona la Suceava printr-un acord încheiat cu Facultatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi.
( 8 mar 2011, 15:06:48