Bolnavii Spitalului Suceava care necesită o internare de zi sau un consult în ambulatoriul de specialitate trebuie să cotizeze pentru detergenţi şi dezinfectanţi. Conducerea unităţii sanitare a introdus o taxă de zece lei pentru această categorie de pacienţi. Contribuţia se percepe de la începutul anului, din cauza problemelor financiare din sistem. Taxa trebuie plătită de bolnavi înainte de internare sau consult, direct la casierie sau pe secţii. Pentru aceşti bani se taie chitanţă, iar sumele adunate merg în conturile spitalului, urmând a fi folosite pentru achiziţionarea de materiale pentru curăţenie.
Directorul Rîmbu: “Taxa este legală”
Directorul Spitalului Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat ieri că taxa este legală, iar din veniturile astfel obţinute se va putea acoperi măcar o parte din cheltuielile materiale. Şeful celei mai mari unităţi sanitare din judeţ a explicat că banii de la Casa de Asigurări de Sănătate sunt puţini, iar pentru suplimentarea fondurilor s-a recurs la această măsură, practicată deja de mai mult timp în diferite clinici din ţară.
“Taxa de zece lei se plăteşte o singură dată şi nu se percepe bolnavilor care reprezintă urgenţe”, a subliniat Rîmbu.
Bolnavii, luaţi prin surprindere
Noua contribuţie i-a luat prin surprindere pe pacienţii Spitalului Suceava, care au aflat de ea de la cadrele medicale. În timp ce unii bolnavii sunt revoltaţi de obligativitatea de a achita o taxă pentru care nu erau pregătiţi, alţii se arată resemnaţi, apreciind că este vorba de o situaţie pe care oricum nu o pot schimba.
„Nici nu aveam bani la mine, noroc de soţie că a venit repede şi mi-a adus. Parcă m-aş afla într-un spital particular la cât am de plătit. Totul costă aici”, s-a plâns un pensionar, bolnav cronic.
„Asta este, trebuie să plăteşti, altfel nu se uită la tine”, este de părere o altă pacientă.
( 5 mar 2011, 11:33:30
Auzi tu obligat sa plateasca taxa pt cosnult sau internare, sa va ia dracu de nenorociti si asa ca mulgeti tara de taxe si suprataxe.
Sa plateasca cei ce nu sunt asigurati, cel ce isi plateste luna de luna taxele la cancerul de stat ar trebuii sa fie scutit de tot ca de aia plateste.