Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a primit, în cursul zilei de ieri, un document oficial din partea Vaticanului, prin care primeşte „binecuvântarea apostolică” din partea Papei Benedict al XVI-lea. Documentul a fost redactat de Cancelaria Papei şi a ajuns ieri la sediul Consiliului Judeţean Suceava.
„Sanctitatea sa Benedict al XVI-lea trimite din inimă binecuvântarea apostolică familiei Flutur şi invocă divinitatea pentru a le aduce bucurii şi pe Adevărata Fecioara Maria pentru a le da protecţie continuă”, se spune în mesajul trimis.
Documentul primit de la Vatican a fost înrămat şi transmis preşedintelui Gheorghe Flutur.
( 2 mar 2011, 11:20:09