Poliţişti şi jandarmi scotocesc de ieri dimineaţă oraşul Vicovu de Sus şi împrejurimile după ce fiica unuia dintre cei mai potenţi oameni de afaceri ai zonei a fost victima unui jaf. În timp ce oamenii din zonă vorbesc de doi indivizi care aveau cagule pe faţă şi care au lovit-o şi ameninţat-o cu moartea pe fată, versiunea oficială a poliţiei este că victima a fost doar îmbrâncită, iar autorii au luat un portofel şi au fugit.
Atacul s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 10.00.
Tabita Cornea, în vârstă de 21 de ani, fiica omului de afaceri Aurel Bobu, patronul cunoscutei fabrici de încălţăminte Marelbo, se afla singură în casa în care locuieşte cu soţul său.
Conform subcomisarului Alin Botezatu, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, un bărbat a sunat la uşa locuinţei tinerei, întrebând dacă soţul ei este acasă, chipurile pentru a purta o discuţie cu el. Ar fi fost doar un pretext pentru a afla dacă poate acţiona, iar în momentul în care şi-a dat seama că tânăra este singură, a bruscat-o violent şi a dat buzna în locuinţă. Din informaţiile noastre fata a fost ameninţată să spună unde are bani în casă, fiind apoi târâtă până în baie.
Până la urmă atacatorii, din câte se pare doi la număr, nu au dat o mare lovitură. Ar fi pus mâna doar pe un portofel găsit pe o masă şi au dispărut. Conform subcomisarului de poliţie, în portofel se aflat suma de 1.200 de lei.
Imediat în zonă au fost mobilizate echipaje ale Jandarmeriei, poliţişti locali, precum şi ofiţeri specializaţi de la Serviciul de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, operaţiunile de căutare desfăşurându-se cu precădere în zona Plai.
Imediat după comiterea faptei autorii au dispărut cu un autoturism care îi aştepta în apropiere, fapta fiind anunţată imediat la poliţie, prin numărul unic de urgenţe 112.
Indiciile duc în mod clar spre o lovitură cu ţintă precisă, autorii bănuind că în locuinţa bogatei familii vor găsi bunuri de valoare şi mult mai mulţi bani.
Două spargeri în noaptea de joi spre vineri
Atmosfera din Vicovu de Sus este una destul de tensionată, asta după ce, în noaptea de joi spre vineri, indivizi necunoscuţi au mai pătruns în două locuinţe din oraş, de unde au furat bunuri şi bani. Victimele sunt Viorica Nedelcu şi Nicolaie Parasca, iar oamenii sunt convinşi că este vorba de o grupare care a dat toate cele trei lovituri.
Poliţia, prin vocea purtătorului de cuvânt Alin Botezatu, susţine că indiciile din anchetă nu duc spre aceiaşi autori, faptele din noaptea de joi spre vineri fiind nişte banale furturi, fără nici o legătură cu atacul asupra tinerei de 21 de ani.
(26 feb 2011, 11:31:56