Criza financiară nu ocoleşte nici bisericile, un număr semnificativ dintre unităţile de cult din municipiul Suceava având dificultăţi chiar cu asigurarea salariilor preoţilor şi ale personalului neclerical. Preotul Vasile Baltag, consilier administrativ la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, ne-a declarat, ieri, că toate bisericile din oraş au probleme financiare, mai mult de jumătate dintre acestea confruntându-se cu necazuri în asigurarea salariilor şi a cheltuielilor de funcţionare. Potrivit preotului Baltag, statul asigură între 65 şi 85 la sută din salariul unui preot, restul urmând a se completa din surse proprii, precum vânzarea lumânărilor sau alte servicii. Potrivit consilierului de la Arhiepiscopie, salariul net al preoţilor suceveni este cuprins între 525 şi 1.120 de lei, iar al personalului neclerical este de 670 de lei.
În aceste condiţii, mai multe unităţi de cult creştine - ortodoxe, penticostale şi ale cultului creştin după Evanghelie au solicitat sprijin financiar de la Consiliul Local Suceava pentru acoperirea diverselor cheltuieli, mai puţin cele legate de salarii. Proiectul de hotărâre care va fi supus astăzi dezbaterii consilierilor municipali, iniţiat de primarul Ion Lungu, propune alocarea unui sprijin financiar de 500.000 de lei pentru 18 unităţi de cult creştine. Lungu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că în câteva cazuri este vorba despre asigurarea cheltuielilor de funcţionare. „În mandatul meu nu se va închide nici o biserică pentru că nu are bani de funcţionare”, a precizat Lungu.
În municipiul Suceava sunt 40 de parohii şi filii creştin-ortodoxe, în care slujesc circa 50 de preoţi
Conform proiectului de hotărâre, parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Zamca, ar urma să primească 20.000 de lei, Sânta Înviere - 30.000 de lei, Sfântul Dumitru - 30.000 de lei, Izvorul Tămăduirii - 20.000 de lei, Sfântul Spiridon - 20.000 lei, Sfântul Vasile, Burdujeni-20.000 de lei, Sfânta Parascheva, Obcini - 20.000 de lei, Sfinţii Trei Ierarhi - 50.000 de lei pentru construcţia unui centru social cultural creştin ortodox, Naşterea Maicii Domnului- 50.000 de lei, Sfântul Gheorghe, Mirăuţi - 20.000 de lei, Sfântul Gheorghe, Burdujeni - 20.000 de lei, Înălţarea Domnului, cimitir Pacea -50.000 de lei, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Zamca - 20.000 de lei, Sfânta Vineri - 50.000 de lei pentru plata datoriilor la furnizori ale celor două centre sociale, azilul de noapte pentru oamenii străzii şi centrul de zi pentru copii săraci, şi pentru asigurarea funcţionării în continuare a acestor unităţi; biserica militară –Asociaţia Înfrăţirea- 20.000 de lei, biserica penticostală Betel, Iţcani - 20.000 de lei, biserica cultului creştin după Evanghelie Betel, Burdujeni - 20.000 de lei şi biserica cultului creştin după Evanghelie Mirăuţi - 20.000 de lei.
În municipiul Suceava funcţionează 36 de parohii şi 4 filii creştin-ortodoxe, în care slujesc aproximativ 50 de preoţi.
(24 feb 2011, 11:52:13