80.000 de lei, acesta a fost preţul cu care cei trei tineri suceveni acuzaţi că fac parte dintr-o reţea de hoţi de utilaje agricole şi industriale au vândut excavatorul furat la începutul acestei luni, din curtea unei societăţi comerciale din comuna Mitocu Dragomirnei, ne-au mărturisit, ieri, surse din rândul anchetatorilor.
Andrei Zabalotnicu (20 de ani), din satul Călugăreni, comuna Adâncata, Andrei Ciuntu (23 de ani) şi Alexandru Serediuc (23 de ani), ambii din comuna Zvoriştea, au fost aduşi, ieri, în jurul prânzului, la sediul Judecătoriei Suceava, procurorii cerând arestarea lor preventivă.
Unul dintre suspecţi era chiar foarte relaxat şi zâmbea la camerele de luat vederi ale ziariştilor.
Nu ştim dacă la fel de zâmbitor era şi când a aflat verdictul judecătorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile a celor trei tineri.
Zabalotnicu, Ciuntu şi Serediuc sunt acuzaţi că au furat pe data de 4 februarie a.c. un excavator, pe care l-au transportat şi depozitat în judeţul Ilfov, după care l-au vândut, printr-un intermediat, în judeţul Constanţa, contra sumei amintite mai sus.
Excavatorul furat a fost găsit în judeţul Constanţa la 16 februarie a.c. şi restituit părţii vătămate.
Utilajele de peste 70.000 de euro, găsite într-un grajd părăsit
Cei trei sunt suspecţi şi în alte furturi de utilaje, printre care şi cel al tractorului şi plugului de peste 70.000 de euro, din noaptea de 28/29 noiembrie 2010, dintr-o fermă de la Bălcăuţi.
Păgubitul, Gheorghe Chiriac, cel care, imediat după furt, oferea recompensă 2.000 de euro pentru a-şi recupera utilajele, ne-a declarat ieri că şi-a găsit tractorul şi plugul la câteva săptămâni după furt.
„Erau într-un garaj părăsit de la o fermă din Vârfu Câmpului. Cred că tot ăştia (n.r. - cei trei suspecţi arestaţi ieri) le-au furat. Proprietarul fermei a spus că nu ştie cum au ajuns acolo. Mie mi-a dat cineva informaţia...”, explica, ieri, telefonic Chiriac, evitând să ne spună şi suma oferită până la urmă drept recompensă.
Gheorghe Chiriac ne-a mai spus că tractorul era încuiat în momentul în care l-a găsit în grajdul de la Vârfu Câmpului, iar cheia a fost descoperită la percheziţiile de acum două zile din locuinţele suspecţilor.
(25 feb 2011, 05:31:15