Crescătorii de oi din judeţul Suceava găsesc din ce în ce mai greu ciobani care să fie dispuşi să le pască mioarele, deşi, susţin ei, le oferă condiţii de muncă decente, un program flexibil şi un salariu decent, de o mie de lei. Problema a fost adusă în discuţie de Ion Chihaia, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de oi „Mioriţa” Suceava, care a declarat că personal nu reuşeşte să găsească un cioban pentru ovinele sale.
„Oferta mea este simplă. Salariu de o mie de lei, cazare şi masă asigurată. Dacă omul este din zonă şi nu are nevoie de masă şi cazare mă angajez să-l ajut cu utilaje să-şi lucreze terenurile agricole”, a declarat Chihaia, precizând că nici în aceste condiţii nu găseşte persoane interesate. El a arătat că problema este una generală printre crescătorii de oi, forţa de muncă de acest gen fiind foarte greu de găsit, iar dacă este găsită, adesea este îndoielnică. El a exemplificat cu faptul că ciobanii nu sunt dispuşi să lucreze mai mult de şase ore pe zi, vor multe zile libere şi de multe ori nu stau foarte mult la o stână.
„Meseria de cioban este pe cale să moară”, a concluzionat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de oi „Mioriţa” Suceava.
Lipsa de forţă de muncă este o problemă în toată agricultura, fermierii remarcând că tinerii nu mai sunt dispuşi să lucreze pământ ori să crească animale, indiferent de condiţiile de muncă oferite.
(23 feb 2011, 12:34:54