O delegaţie de comisari europeni a fost în inspecţie în judeţul Suceava, pentru a verifica modul în care autoritatea sanitar-veterinară gestionează problema eliminării deşeurilor animaliere. S-a întâmplat zilele trecute, judeţul Suceava fiind al noulea judeţ din ţară, şi ultimul, vizat de această delegaţie.
Comisarii europeni au verificat modul în care sunt eliminate cadavrele de animale ori produsele expirate, conform normelor europene distrugerea acestora trebuind făcută obligatoriu într-o unitate de incinerare autorizată.
„În judeţul Suceava avem două astfel de unităţi de incinerare, comisarii europeni remarcând progresele mari făcute de noi şi de România în general. Am trecut cu brio de această verificare, însă, ca să fim corecţi până la capăt, trebuie spus că mai este încă drum lung până la perfecţiune, realităţile din judeţul nostru, cu crescători de animale predominant vârstnici, care nu şi-au format obiceiul de a incinera un animal bolnav sau mort, fiind omniprezente”, a declarat doctorul Petrea Dulgheru, şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava.
Acesta a mai amintit că o problemă precum cea de la abatorul SC Nicşan Călineşti, de unde tone de deşeuri rămase după sacrificarea animalelor au fost aruncate în câmp, este una singulară, în general agenţii economici respectând normele privind distrugerea substanţelor nedestinate consumului uman.