Călcat de hoţi, un bărbat din oraşul Milişăuţi va da şi el cu subsemnatul la poliţie, urmând a fi cercetat penal, proprietarului locuinţei fiindu-i furate petarde, petarde pe care, conform legilor în vigoare, nu avea dreptul să le deţină.
După cum am relatat în cotidianul nostru de ieri, cinci locuinţe de pe raza localităţii Bădeuţi, toate în construcţie, au fost călcate de hoţi. Poliţiştii au demarat o anchetă şi au reuşit să-i depisteze pe autori. Suspecţii sunt trei fraţi, Remus, Emanuel şi Petrică Miron, de 18, 17, respectiv 16 ani, domiciliaţi într-o comună din judeţul Tulcea, dar care locuiau fără forme legale în Burla.
Iniţial, s-a crezut că hoţii nu au furat nimic din cele cinci locuinţe în care au intrat prin efracţie, însă ulterior s-a stabilit că din casa lui Petrică P. au fost sustrase mai multe petarde, obiectele pirotehnice cu o valoare de aproximativ 3.000 de lei.
Unul dintre cei trei fraţi a fost prins de poliţie, recunoscând comiterea faptelor, în timp ce ceilalţi doi erau, ieri, căutaţi de anchetatorii de la Poliţia oraşului Milişăuţi.
„În cauză se vor extinde cercetările şi faţă de partea vătămată cu privire la săvârşirea infracţiunii de <deţinerea de obiecte artizanale şi de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice fără drept>, conform Legii 126/1995, modificată prin Legea 406/2006”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.