Un accident rutier deosebit de grav a lovit crunt o familie din comuna Marginea, un bărbat şi fiul şi fiica sa, de 3, respectiv 4 ani, fiind răniţi grav după ce maşina în care se aflau a lovit violent un copac de la marginea drumului. Cumplitul accident s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 10.15, pe DN 17 A, în comuna Marginea.
La volanul unui autoturism marca Mazda se afla Costel Grigorean, un localnic în vârstă de 36 de ani din Marginea. Bărbatul, om de afaceri, venea dinspre Rădăuţi şi se îndrepta spre casă. Pe bancheta din spate a maşinii se aflau băiatul său, în vârstă de 3 ani şi fiica, cu un an mai mare. Accidentul avea să se petreacă pe o porţiune de drum dreaptă, care în mod normal nu pune probleme şoferilor.
A derapat pe zăpadă, s-a răsucit şi a lovit din lateral copacul
Din păcate însă, condiţiile de trafic de ieri dimineaţă nu erau normale, carosabilul fiind acoperit cu un strat de zăpadă sub care se formase gheaţă.
Conform Poliţiei, şoferul autoturismului nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu zăpadă, cauză din care a derapat şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. În derapaj, şoferul a încercat să se redreseze, însă nu a reuşit, maşina ajungând pe sensul opus de mers, rotindu-se şi lovindu-se violent cu partea lateral dreapta spate de copac.
Fetiţa de 4 ani şi tatăl său, cu leziuni foarte grave
Consecinţele impactului sunt foarte grave.
Cea mai gravă era, aseară, starea fetiţei în vârstă de 4 ani. Primele investigaţii medicale au arătat că aceasta a suferit ruptură de rinichi drept şi contuzie forte de splină, leziuni înfiorătoare mai ales pentru un copil de această vârstă. Din cauza stării grave, la cererea familiei, fetiţa a fost transportată cu un avion particular la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti.
Nici starea tatălui săi nu este cu mult mai bună. Costel Grigorean a fost internat la Spitalul Judeţean cu traumatism cranio-cerbral acut deschis şi contuzie cerebrală gravă. Aseară, acesta a fost dus cu o ambulanţă la Iaşi, de unde urma să fie preluat de un elicopter, pentru a fi dus tot în capitală, la Spitalul Baltazar Arsenie.
Veşti mai bune erau doar în cazul băiatului de 3 ani. Cu o fractură la mâna dreaptă şi o contuzie toracico-abdominală, micuţul era, aseară, în stare stabilă la Spitalul Judeţean Suceava.
În timp ce poliţia a amintit doar de viteza neadaptată la condiţiile de drum, rudele omului de afaceri s-au plâns ca pe porţiunea respectivă de drum era polei din cauză că drumarii nu au intervenit la timp cu materiale antiderapante.
În ultimele zile, pe raza judeţului Suceava s-au petrecut mai multe accidente cauzate de condiţiile grele de drum şi de viteză. Numai sâmbătă şi duminică, din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă şi polei, s-au mai înregistrat cinci accidente, din care unul grav.
(22 feb 2011, 11:17:51