Hoţii au dat iama în mai multe chioşcuri din piaţa agro-alimentară a oraşului Gura Humorului, sustrăgând bunuri şi bani şi creând un prejudiciu de aproximativ 900 de lei. Furtul s-a petrecut la finele săptămânii trecute, în noaptea de sâmbătă şi duminică, fiind sesizat dimineaţă, la ora 4.00, când prima persoană care se ocupă de piaţă a ajuns în zonă.
Uşa de acces de la intrarea principală era forţată, la fel şi mai multe uşi de la magazine din interior. De asemenea, forţând lacătele de acces, indivizii pătrunseseră şi în incinta bazarului, unde se aflau mese cu mărfuri, aparţinând mai multor persoane fizice.
După o primă inventariere, a rezultat că hoţii au sustras suma de 295 de lei şi bunuri în valoare de aproape 600 de lei.
Poliţia a deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, încercând să dea de urma autorilor.