Printează articolul
Trimite e-mail
Sunt copii trişti. Majoritatea. Răzvrătiţi. Unii dintre ei. Cu probleme de comportament, dezvoltate în urma traumei despărţirii de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Nu îndrăznesc să îşi mărturisească durerea, şocul despărţirii de părinţi, şi încearcă să se izoleze sau, mai rău, se răzvrătesc împotriva celor care i-au părăsit sau împotriva celor care îi au îngrijă, bunici, mătuşe, vecini.
Cea mai mare durere şi tristeţe se citeşte pe chipul acestor copii după sărbătorile de iarnă şi după sărbătorile de Paşti, când părinţii se întorc în ţările unde lucrează pentru un trai mai bun, Italia, Spania, Grecia, Belgia, după o scurtă vizită acasă. Într-un fel, aceşti părinţi îşi ostoiesc dorul de copii şi se întorc acolo unde pot să câştige un venit care să le permită întreţinerea familiei. Unii mai vin şi în luna august, dacă obţin concediu, alţii nu mai cheltuiesc bani pe drum, păstrând legătura cu copiii doar prin telefon.
Bile albe, bile negre
Localităţi precum Frătăuţii Noi, Bosanci, Zvoriştea, Marginea, Baia, Dumbrăveni, Dolhasca, Cajvana au „trimis” cei mai mulţi părinţi la muncă peste hotare, rezultatul fiind numărul mare de copii crescuţi de bunici sau rude. Într-o statistică întocmită de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava apare comuna Bosanci, cu 330 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare. În 35 de localităţi sucevene, se înregistrează între 100 (Siminicea) şi 330 de copii (Frătăuţii Noi, Bosanci) care au unul sau ambii părinţi plecaţi „afară”.
Directorul Şcolii Generale cu clasele I-VIII Bosanci, care cuprinde şi alte două unităţi – Şcoala cu clasele I – IV Nr. 2 Bosanci şi Şcoala cu clasele I – IV simultan – Cumpărătura, profesorul de educaţie fizică Constantin Grosu, ne-a spus că plecarea la muncă a părinţilor are atât efecte pozitive, cât şi efecte negative asupra copiilor rămaşi acasă.
Se observă cu ochiul liber bunăstarea materială a copiilor, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, folosirea telefonului mobil, a computerului.
Plecarea unuia dintre părinţi determină, în unele cazuri, o deteriorare a relaţiei copilului cu părintele rămas acasă, sau, în cazul plecării ambilor părinţi, neînţelegeri între copii şi bunicii în grija cărora au fost lăsaţi.
„Avem cazuri de copii, mă refer la cei de gimnaziu, care se comportă cu totul anormal pentru vârsta lor. Am avut un caz, un elev de 11 ani, care începuse să fumeze şi, alături de sora lui, cu un an mai mare, încerca să-şi intimideze prin vorbe urâte, ameninţări, chiar prin violenţă, bunicii cu care fuseseră lăsaţi în grijă, după plecarea părinţilor în străinătate. Le cereau banii din alocaţie, fără să se gândească la faptul că, poate, cu acei bani bunicii le pregăteau hrana şi le cumpărau rechizite. Normal că nici situaţia şcolară nu poate fi una bună, în condiţiile în care se dezvoltă astfel de comportamente”, ne-a explicat profesorul Grosu.
„Nu este suficient să fie sunaţi la telefon sau să vină cu portbagajul plin, de două ori pe an”
Profesorii şi învăţătorii dau mai multă atenţie elevilor care au părinţii plecaţi peste hotare, pentru că ei sunt mai sensibili şi au nevoie de mai multă înţelegere.
„Este vârsta la care aceşti copii trec prin diferite transformări, când băieţii au nevoie de prezenţa tatălui, de sfaturile acestuia, iar fetiţele, 10 – 12 ani, au nevoie de mame. Nici profesorul şi nici bunicii nu pot înlocui lipsa mamei.
Nu este suficient să fie sunaţi la telefon sau să vină cu portbagajul plin, de două ori pe an. La băieţi, apare sentimentul de răzbunare pe cei din jur, pe colegii care au părinţii alături de ei, pe bunici, pentru că nu reuşesc să se impună aşa cum ar face-o un părinte. Băieţii îşi asumă mult prea repede, de la vârste foarte fragede, 12 – 13 ani, rolul de bărbat, de matur în casă, de stăpân. La fetiţe, 11- 12 ani, se observă o stare de înstrăinare, un sentiment de autoizolare. Trauma lor este una foarte mare, de aceea, fiecare cadru didactic, învăţător, profesor, cunoaşte situaţia acestor copii şi le acordă mai multă atenţie”, ne-a explicat directorul Grosu.
În zece ani, cu 200 de copii mai puţini
În Şcoala cu clasele I-VIII din Bosanci sunt înregistraţi acum 907 elevi, preşcolari, şcolari şi gimnaziu, cu 200 mai puţini decât acum zece ani, când profesorul Grosu a preluat conducerea acestei şcoli.
„Când am venit la această şcoală, erau în comună între 15 – 20 de familii, care aveau câte 13, până la 15 copii. Acum, după zece ani, o singură familie mai are 13 copii. Inclusiv în familiile de romi, sunt mai puţini copii, doi, maxim trei”, a explicat directorul şcolii.
Copiii „stranierilor” bravează
Copiii „stranierilor” de multe ori bravează, se expun în faţa colegilor de clasă cu obiecte scumpe, telefoane mobile, îmbrăcăminte la modă, electronice, pe care le-au primit de la părinţii care lucrează în străinătate. Poate fi preţul singurătăţii, doar că în sufletul acestor copii apar răni care cu greu se cicatrizează. Nici un obiect, fie el foarte valoros, nu poate suplini o îmbrăţişare. Privirile acestor copii devin uneori oţelite, reci şi dincolo de noi... Nu reuşesc să se integreze uşor în colectivitate, iar unii abandonează şcoala.
Pe ei nu-i mulţumeşte cu nimic faptul ca părinţii lor au plecat „dincolo” să câştige bani. Zile, luni, ani în şir, timp în care se înstrăinează de cei cărora le-au dat viaţă. Dorul de părinţi, lacrimile copiilor, frământările nu fac toţi banii din lume.
„Am avut un singur caz în toţi aceşti ani, când o mamă a revenit în ţară, a renunţat la munca în străinătate pentru a fi alături de copil. Sunt, însă, şi părinţi care, în scurtele vizite acasă, vin şi se interesează de situaţia şcolară a copiilor şi ne spun că nu se mai înţeleg cu copiii”, ne-a povestit profesorul Grosu.
„Am adus portbagajul plin, tot ce şi-a dorit, şi nu-l mai recunosc. Îmi răspunde, nu ascultă, pleacă fără să spună unde se duce...”, se plânge o mămică, care este nevoită să îşi crească singură copilul, în vârstă de 12 ani, dar de la distanţă, din Belgia. Fiul ei a rămas în grija bunicului matern, care cu greu face faţă capriciilor nepotului.
„Se întrezărea un adevărat talent”
Se întâmplă ca situaţia şcolară a unui copil să se înrăutăţească exact după plecarea părinţilor în străinătate. Este şi cazul unei fetiţe din Bosanci care promitea foarte mult în clasele primare, „se întrezărea un adevărat talent”, spun cadrele didactice, însă, după ce mama ei a plecat să muncească în afara ţării, iar eleva a rămas în grija bunicii materne, copila intrat într-un regres.
„Experienţa în lucrul copiilor singuri acasă, precum şi teoriile psihologice ale dezvoltării arată că pe fondul acestor forme de neglijenţă, copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate pot să aibă rezultate slabe la învăţătură, ajungând până la risc de abandon şcolar, dezvoltă sentimente de abandon, de nesiguranţă, tristeţe, stări depresive, toate ca urmare a dorului de părinţi, a nevoii de afecţiune părintească, de apreciere din partea părinţilor”, ne-a spus psihologul - logoped Laura Al-Freijat, de la Protecţia Copilului Suceava – Echipa Mobilă.
Sunt şi cazuri de elevi care, în ciuda dificultăţilor (supraîncărcare cu sarcini care nu se potrivesc cu vârsta lor: gătit, menaj, spălatul hainelor, plata facturilor) şi a lipsei părinţilor, sunt foarte buni la învăţătură, devenind în acelaşi timp şi un sprijin pentru bunici, în lipsa părinţilor.
Chefuri de pomină, cu bani de la părinţi
Unii părinţi au foarte mare încredere în copiii lor şi le trimit bani pentru a se gospodări singuri. Este cazul a doi fraţi din Bosanci, unul în primele clase de liceu, celălalt în clasa a VI-a, care, după plecarea părinţilor la muncă peste hotare, au rămas în grija unor vecini. Pentru că primeau sume destul de mari de bani din străinătate, băieţii şi-au format o gaşcă, conform zicalei, „când ai bani, ai şi prieteni”, care venea de câteva ori pe săptămâna la locuinţa celor doi fraţi, unde se „încingeau” chefuri, cu băuturi şi fete, cu muzica dată la maxim, care degenerau şi în scandaluri. A fost nevoie de intervenţia poliţiei pentru a „stinge” câteva distracţii de pomină ale băieţilor cu bani. Zvonul că cei doi fraţi îşi fac de cap singuri acasă şi că unul dintre ei este în prag de exmatriculare, din cauza absenţelor şi rezultatelor slabe la învăţătură, a ajuns şi la urechile părinţilor din străinătate. Aceştia, însă, iniţial, nu au crezut nimic din cele explicate de vecini şi cunoscuţi. Un reprezentant al primăriei, cunoscut al familiei, a luat legătura cu părinţii şi le-a explicat situaţia gravă în care se află minorii, astfel că aceştia au decis să revină în ţară, pentru a avea o discuţie faţă în faţă cu cei doi minori.
Psihologul - logoped Laura Al-Freijat ne-a mai explicat că „atitudinea de indiferenţă, încăpăţânare, absenţa aspiraţiilor pe termen lung, sunt caracteristice copiilor care nu se pot proiecta în viitor, au tulburări ale stimei de sine, dificultăţi de adaptare”.
(19 feb 2011, 13:51:53