Suceava e pe cale să piardă 166.000 de hectare de pădure, iar statul român să primească o lovitură grea, consideră preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor, Marian Stoicescu, care a tras un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl reprezintă retrocedările abuzive.
“Din 1991 până în prezent au fost distruse 350.000 de hectare de păduri, iar alte 500.000 de hectare au fost brăcuite, adică parţial distruse.
Situaţia este dezastruoasă la nivelul ţării noastre, comparativ cu celelalte ţări membre ale UE, dar din nefericire, acest fenomen nu este stopat. Distrugerea continuă şi va continua atâta vreme cât Guvernul, prin instituţiile sale, nu ia măsurile necesare, atât legislative, cât şi administrative. Cauzele sunt multiple, dar s-a constatat că una din cauzele majore o reprezintă retrocedarea abuzivă a terenurilor forestiere”, a declarat Marian Stoicescu, prezent ieri la Suceava.
Acesta, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Uniunii Europene a Forestierilor, precum şi pe cea de preşedinte a Confederaţiei Sindicale Consilva, a dat mai multe exemple de retrocedări abuzive din ţară, ilustrând situaţii în care cererile de retrocedare de pădure depăşesc chiar suprafaţa judeţelor pe raza cărora sunt făcute.
“Ce se întâmplă acum constituie un semnal pentru alţii, că proprietatea statului stă la dispoziţia oricui”
Cu toate acestea, în opinia sa, cea mai “surprinzătoare” cerere de retrocedare este cea făcută de “o fundaţie de drept privat, Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina, care se doreşte continuatoarea unei fundaţii cu acelaşi nume, înfiinţată cu mult timp înainte şi botezată astfel prin lege. Numai că acea fundaţie era una de drept public, iar o fundaţie de drept privat nu are cum să fie continuatoarea uneia de drept public”.
Preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor a menţionat că în acest caz sunt revendicate terenuri care sunt ale statului încă din secolul 18.
“Se revendică ceva sfânt, proprietatea statului. Se încalcă prevederile Constituţiei – art 36 , care spune că proprietatea statului este inalienabilă, iar, în acest fel, se slăbeşte puterea statului. Este o lovitură grea pe care o poate primi statul român prin împroprietărirea unui grup de 22 de persoane (că nu pot să o consider retrocedare) cu o suprafaţă de peste 166.000 de hectare de pădure”, a adăugat Marian Stoicescu.
Mai mult, el consideră că ceea ce se întâmplă la Suceava poate deveni un precedent periculos la nivelul întregii ţări.
“Ce se întâmplă acum constituie un semnal pentru alţii, că proprietatea statului stă la dispoziţia oricui, care, prin documente mai mult sau mai puţin reale, pot să solicite teren din patrimoniul statului. Noi nu dorim ca pădurile României să mai fie distruse. Am solicitat Parlamentului României să vină cu precizări la legile proprietăţii, privind reconstituirea dreptului de proprietate, pentru ca aceste legi să nu poată fi interpretate aşa cum doresc unii”, a mai spus Marian Stoicescu.
Afirmaţiile sale vin cu două săptămâni înainte ca soarta celor 166.000 de hectare de pădure să fie decisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care trebuie să se pronunţe dacă deciziile anterioare, ale Curţii de Apel Timişoara şi Tribunalului Suceava, în favoarea retrocedării pădurii către Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina, vor fi menţinute, sau, din contră, dosarul va fi casat şi trimis spre rejudecare la instanţa de fond.
(19 feb 2011, 15:19:31
Sa incepem cu angajatii statului -Romsilva- , sa trecem cu legea ilicitului pe la ei apoi mai vedem si cu restul .