Un bărbat în vârstă de 59 de ani s-a sinucis aruncându-se de la etajul III al blocului în care locuia, în cartierul George Enescu al municipiului Suceava, gestul său răspândind groaza printre locatarii din zonă.
Un apel la numărul unic de urgenţe 112 a anunţat poliţia, luni seară, la ora 20.25, că în faţa unui bloc de pe Aleea Jupiter un bărbat agonizează pe trotuar, după ce s-a aruncat de la balcon. Bărbatul, identificat în persoana lui Gheorghe Sîrghi, a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Suceava. Prima investigare medicală a arătat că acesta avea un grav traumatism cranio-cerebral, fractură de bazin şi fractură toracică, fiind în comă de gradul I şi II. Cu alte cuvinte, bărbatul era în stare gravă, prognosticul fiind rezervat.
Medicii l-au internat în secţia Reanimare, însă nu au mai putut face nimic pentru el, decesul fiind înregistrat în jurul orei 23.30.
Scenele de groază, văzute de vecinul de la blocul de peste drum
Din verificările demarate de poliţie rezultă că, înainte de a se sinucide, bărbatul a consumat o cantitate importantă de alcool, pe fondul stării de ebrietate certându-se şi cu soţia sa. La un moment dat a plecat în vecini, la un prieten, unde a continuat să bea. Aici, după cum rezultă din declaraţiile luate de poliţişti, acesta a afirmat de mai multe ori că s-a săturat de viaţa pe care o duce şi că vrea să se spânzure. Rămas câteva secunde singur în cameră, bărbatul s-a dus pe balcon, în scurt timp aruncându-se în gol. Sinuciderea a fost văzută „în direct” de un vecin de la blocul de peste drum, cel care, de altfel, a şi sunat la 112. Martorul a relatat cum bărbatul s-a aşezat pe marginea balconului cu picioarele în exterior, după care, ţinându-se în mâini, şi-a dat drumul în gol.
„Din cercetări s-a stabilit că nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracţiuni, iar după efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii se va dispune procedural”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.