Sindicatul cadrelor medii, Sanitas Suceava, protestează împotriva neaplicării, în ianuarie, la unele spitale din judeţ, a majorării cu 15% a salariilor, aşa cum prevede pentru bugetari noua legislaţie. Lidera acestei structuri, Ana Ionescu, a luat atitudine după ce mai mulţi angajaţi i-au sesizat că au primit mai puţini bani decât li s-a promis.
„De la 1 ianuarie 2011, potrivit Legii 285, salariile bugetarilor, categorie în care ne încadrăm şi noi, se majorează cu 15 la sută. Pe de altă parte, conform Ordonanţei 48, cheltuielile de personal în spitale nu pot depăşi 70 la sută din bugetul alocat de Casa de Asigurări de Sănătate. Pentru primul trimestru din 2011, contractarea cu CAS făcută prin acte adiţionale reprezintă 90% din bugetul din aceeaşi perioadă a anului trecut, însă la spitale ca Fălticeni sau Rădăuţi s-au făcut diminuări la contracte nu de 10% cum trebuia, ci chiar de 25%”, a declarat ieri Ana Ionescu, care a acuzat conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Suceava de faptul că nu s-a implicat în aducerea unui buget satisfăcător pentru spitale.
Spitalul Suceava, singurul care a acordat majorarea de 15% şi celelalte drepturi
Preşedinta Sanitas a arătat că Spitalul Judeţean Suceava este singurul care a acordat creşterea salarială de 15% şi a dat personalului inclusiv tichetele de masă. Şi la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc şi Spitalele Orăşeneşti Siret şi Solca s-a aplicat indexarea de 15%, însă „angajaţii au pierdut alte drepturi salariale, cum ar fi unele sporuri”. Majorarea prevăzută de lege nu s-a luat deloc în calcul la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc şi la Spitalul Municipal din Fălticeni. La ultimul spital menţionat, creşterea salarială n-a fost posibilă nici măcar în condiţiile în care medicilor li s-a redus cu 25% plata pentru gărzile făcute în cursul săptămânii şi cu 50% pentru cele făcute în weekend, iar unele sporuri la TBC s-au diminuat.
La Spitalul Vatra Dornei, lefurile au fost majorate cu numai 2%, la Rădăuţi cu doar 3,3%, iar la Gura Humorului cu 1,5%, a mai spus Ana Ionescu, cu precizarea că „toată lumea este nemulţumită, mai ales că nu este judeţ în ţară în care să nu se fi majorat salariile, măcar cu 11-12%. Peste tot s-a aplicat majorarea şi nimeni nu a pierdut nici un drept”.
Demersuri
Preşedinta Sanitas Suceava a declarat că a informat Prefectura în legătură cu aceste aspecte şia solicitat o întrunire a Comisiei de Dialog Social, subcomisia de Sănătate. De asemenea, ea a transmis o adresă către CAS, prin care a solicitat să i se comunice ce buget a alocat CNAS pentru 2011 şi cum a fost acesta repartizat, adăugând că a solicitat o întrevedere şi la preşedintele CAS, împreună cu liderii de sindicat şi managerii de spitale care nu au putut acorda majorările salariale. O notă informativă urmează să ajungă şi la Federaţia Naţională Sanitas, pentru a fi transmisă Ministerului Sănătăţii.
Preşedintele director general al CAS Suceava, ec. Cristi Victor Bleorţu, a răspuns ieri acuzaţiilor lansate de Ana Ionescu, explicând că, potrivit modificărilor făcute în luna decembrie la Legea 95 din 2006, CNAS alocă anul acesta la buget doar 60% din suma colectată în judeţ pentru contribuţia la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, iar restul de 40% merge la redistribuiri în ţară.
Şeful CAS: “Noi nu plătim salariile, noi decontăm serviciile medicale ale spitalelor”
„Pentru primul trimestrul al lui 2011 suma alocată reprezintă 90% din media lunară pe 2010. Bugetul s-a împărţit exact după această medie lunară, nu a fost nici un spital defavorizat. CNAS nu alocă bani în funcţie de influenţe. Noi întotdeauna cerem bani mai mulţi, dar ei se repartizează şi în funcţie de ce se colectează la nivelul judeţului şi se distribuie uniform tuturor caselor de asigurări de sănătate din ţară. O altă modificare a Legii 95 spune că 70% din suma contractată de către CAS cu spitalul este limita maximă pentru cheltuielile de personal, diferenţa de 30% fiind utilizată pentru medicamente şi materiale sanitare, utilităţi. Diferenţa dintre valoarea de 70% cât reprezintă contractul cu CAS şi valoarea totală a cheltuielilor cu personalul poate fi suportată de spital din alte surse, sume alocate de la administraţia locală, venituri proprii. Noi nu plătim salariile, noi decontăm serviciile medicale ale spitalelor”.
Bleorţu a precizat că, în 2011, cheltuielile de personal în spitale au scăzut de fapt cu 10%, comparativ cu anul trecut. „Din iulie, salariile au fost reduse cu 25%, dar spitalele reţineau acel 25% şi-l virau la bugetul de stat. Anul acesta, începând cu luna ianuarie, se majorează salariile cu 15% , însă spitalele nu mai trebuie să vireze la bugetul de stat diferenţa de 10%”, a explicat şeful CAS Suceava.
(16 feb 2011, 14:09:52