Luna trecută, 22 de familii din municipiul Suceava au pierdut dreptul de a mai încasa venitul minim garantat, fiind scoase din plată după ce nu au mai efectuat orele de muncă în folosul comunităţii, la prestarea cărora sunt obligate prin lege.
Numărul total al dosarelor aflate în plată la legea 416 era luna trecută de 167, dar acesta a scăzut la 144, după ce membrii acestora nu s-au mai prezentat la muncă. Conform directorului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Suceava, Narcisa Marchitan, pentru ca o familie să beneficieze de venitul minim garantat, unul din membrii acesteia trebuie să presteze între 35 şi 94 de ore de muncă în folosul comunităţii, în decursul unei luni.
Chiar dacă munca la care sunt puse acestea nu este grea – curăţarea spaţiilor verzi, măturarea aleilor din parcuri sau îndepărtarea zăpezii şi gheţii, în timpul iernii, în fiecare lună există persoane care nu se prezintă la muncă.
Potrivit legii, venitul minim garantat este de la 125 lei pentru o persoană singură, până la 462 lei pentru familiile formate din cinci persoane, plus câte 31 de lei pentru fiecare altă persoană care face parte din familie, dacă este o familie mai mare de cinci persoane.